Categories: ActualitateFlash

Staţiunea Pasul Vâlcan, la un pas de realitate

Dana Istudor

Primăria Vulcan a semnat contractul de realizare a primei telegondole din Valea Jiului, care va urca în zona turistică Pasul Vâlcan, iar lucrările vor începe în câteva zile.

Licitaţia a fost contestată
Staţiunea Pasul Vâlcan este un proiect întocmit de edilii din municipiul Vulcan, în urmă cu patru ani. El a fost prins în programul naţional „Schi în România”, iar în acest an, a primit şi finanţarea necesară. Primăria a finalizat chiar şi licitaţia pentru începerea lucrărilor, care presupun realizarea unei telegondole, ce va străbate un traseu de patru kilometri, cinci pârtii de schi, cabane, puncte Salvamont şi de informare turistică. Lucrările au întârziat, deoarece licitaţia a fost contestată, însă judecătorii au dat câştig de cauză municipalităţii, iar lucrările pot începe, spune primarul din Vulcan, Gheorghe Ile. Valoarea proiectului este de 28 de milioane de euro, iar cu această sumă vor fi realizate şi telescaune pentru transportul turiştilor, precum şi legătura cu Staţiunea Straja din Lupeni. Firmele care au câştigat licitaţia pentru construirea telegondolei, Acomin Cluj şi Leitner AG Spa Vipiteno din Italia, au termen de execuţie aproape doi ani. „De fapt, noi am făcut mai multe proiecte, finanţate din diferite surse, pentru a dezvolta această staţiune. Construcţia telegondolei este prevăzută să se realizeze într-un an şi opt luni, iar noi sperăm ca anul viitor să fie gata”, declară primarul Gheorghe Ile.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cel mai mare și mai tare, venit direct din școala ajutătoare! Um­blă vorba prin ca­pitala…

11 ore ago

Bulina neagră

Z. Claudiu din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru ultraj.  

11 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, sportivă din Aninoasa Pentru că s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru Tineret din…

11 ore ago

Stop Construcțiilor! Noul Cod al Urbanismului blochează șantierele din țară. Arhitectul Dumitru Armășescu: Până nu se face o corectură, nu se mai poate construi nimic

Intrarea în vigoare a noului Cod al a­me­najării teritoriului, urbanismului și cons­truc­țiilor (Legea nr. 169/2026)…

11 ore ago

Prima condamnare pentru fraudă la vot din județul Hunedoara. Ce pedeapsă a primit o pensionară din Hațeg

O pensionară în vârstă de 70 de ani din orașul Hațeg a devenit pri­ma persoană…

11 ore ago

Eleve de clasa a V-a din Orăștie, anchetate după ce au transmis live pe TikTok în timpul orelor de curs

Mai multe eleve de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din…

11 ore ago