Categories: Sport

Zăpezile Bucuriei în Valea Jiului

Nicolae Gavrea

O nouă ediţie a evenimentului Zăpezile Bucuriei, programat în Staţiunea turistică Pasul Vâlcan, cu activităţi sportive specifice sezonului de iarnă, va avea loc la finalul săptămânii pe Domeniul Schiabil din această locaţie.

Evenimentul, aflat la ediţia a VI-a se derulează sub genericul ”Zăpezile Bucuriei” şi este organizat de Primăria şi Consiliul local ale municipiului Vulcan. În cadrul acestuia, pe data de 9 şi 10 februarie, în Pasul Vâlcan vor avea loc competiţii de schi alpin, snowboard şi sanie, la care pot participa iubitori ai acestor sporturi de iarnă, de toate vârstele. În plus, organizatorii promit, pentru cele două zile care vor marca ”Zăpezile Bucuriei”, muzică şi distracţie la maximum pentru toţi iubitorii muntelui care vor urca în acest weekend în staţiunea de la poalele Vâlcanului.
”Iată că şi acest eveniment – Zăpezile Bucuriei – şi-a câştigat deja un loc binemeritat în activităţile noastre care au ca scop promovarea Staţiunii Pasul Vâlcan şi atragerea aici a turiştilor. Îi aşteptăm şi anul acesta pe cetăţenii din municipiul Vulcan, pe locuitorii Văii Jiului, dar şi pe turiştii veniţi din alte regiuni ale ţării, să participe la aceste competiţii, atât pentru a se bucura de distracţie, dar şi pentru a-şi adjudeca premiile pe care le oferă Primăria şi Consiliul local Vulcan”, a declarat Cristian Merişanu, viceprimarul municipiului Vulcan.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

23 de ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

23 de ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago