Categories: ComunitateFlash

Start la Nedeia Vulcăneană

Maximilian Gânju

Timp de cinci zile, locuitorii municipiului Vulcan au parte de manifestări culturale şi sportive, prilejuite de aniversarea localităţii, care se derulează sub genericul „Nedeia Vulcăneană”. Sărbătoarea, aflată la a ediţia cu numărul 40, este organizată de primărie şi Consiliul local şi aduce multe noutăţi, dar mai ales, surprize pentru localnici, susţin organizatorii.
Startul a fost dat ieri cu concursuri de cros, la care au luat parte zeci de concurenţi, chiar dacă încă de dimineaţă, căldura ameninţa competiţia. Concurenţii nu s-au lăsat descurajaţi şi la final, au fost recompensaţi pentru efortul lor de către edilul şef al localităţii. „Astăzi s-a dat startul la competiţiile sportive din cadrul ediţiei 40 a Nedeii Vulcănene. Îi felicit pe toţi participanţii şi sper să vedem din ce în ce mai mulţi doritori de mişcare. Avem nevoie de oameni sănătoşi şi la minte, şi la trup”, a spus Gheorghe Ile, primarul localităţii Vulcan.
Până duminică, locuitorii municipiului Vulcan, dar şi din restul Văii Jiului, sunt invitaţi de edili să participe la întrecerile sportive şi la manifestările cultural-artistice. Penultima zi a manifestărilor este dedicată tinerilor, când va fi organizat un spectacol de muzică la care sunt invitate mai multe trupe de muzică renumite, cum ar fi: Akcent, DJ Renno & Silvia sau CRBL. La miezul nopţii, invitaţii vor asista şi la un spectaculos foc de artificii pe stadionul din localitate, unde se vor ţine spectacolele de muzică, mai spun reprezentanţii municipalităţii. Ultima zi care va închide „Nedeia Vulcăneană” are programat un spectacol folcloric, la fel ca în fiecare an.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Natalia Intotero, nominalizată pentru șefia Mediului, Apelor și Pădurilor

PSD și-a definitivat lista de miniștri pentru noul Executiv. Social-democrații au propus 11 reprezentanți care…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…

11 ore ago

Bulina albă

Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…

11 ore ago

Bulina neagră

Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…

11 ore ago

Investiție masivă în județul Hunedoara: Rețelele de apă și canalizare se modernizează cu bani europeni. Ce se întâmplă cu tarifele populației

Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utili­tăți. Proiectul Regional de dezvoltare a…

11 ore ago