Categories: Actualitate

„Zilele Simeriei” – un eveniment „fabricat” sută la sută acasă

Natalia Bumbac

Ediţia din acest an a Zilelor oraşului Simeria a fost aniversată într-un mod cu totul special. La iniţiativa organizatorilor, manifestările din cadrul evenimentului au fost susţinute în exclusivitate de către artişti şi oameni născuţi în localitate.

Astfel, pe scena unde au avut loc spectacolele au urcat artişti de talie naţională, interpreţi de diverse genuri muzicale, dar şi elevi sau sportivi cu rezultate deosebite, toţi fiind originari din Simeria. Până şi comercianţii sau producătorii tradiţionali care au oferit diverse produse spre vânzare la târgul amenajat cu ocazia zilelor oraşului au fost selectaţi, în exclusivitate, pe bază de „pedigree” simerian.

Trei zile pentru oraş şi oamenii săi
Sub sloganul „Noi toţi suntem Simeria”, organizatorii şi-au propus să creeze un eveniment despre oraş şi oamenii săi, „un eveniment realizat 100 la sută de simerieni, pentru simerieni”, cum ei înşişi arată. Un bun prilej în care locuitorii s-au putut revedea cu vecinii, prietenii, colegii de şcoală, lăsând deoparte grijile cotidiene. Evenimentul a fost organizat de către Centrul Cultural şi de Creaţie a oraşului Simeria, cu sprijinul autorităţilor locale.
„Din dorinţa de a organiza zilele oraşului altfel decât manifestările similare din zonă şi altfel decât au fost în anii trecuţi, am venit cu ideea de promovare a valorilor locale. Adică, tot ceea ce înseamnă comercianţi, cântăreţi sau participanţi sub diferite forme la eveniment să facă parte doar din Simeria. Totodată, în fiecare din cele trei zile ale evenimentului, am avut parte de momente speciale de apreciere. În prima seară, au fost prezentaţi copiii şi instructorii lor, care desfăşoară activităţi sportive, iar în a doua seară, copiii cu rezultate la concursuri, olimpiade judeţene şi naţionale. În cea de-a treia seară, a fost momentul omagierii cuplurilor care au ajuns la 50 de ani de căsnicie, fiind un omagiu adus valorilor familiale, pe care cu toţii le apreciem”, a declarat Emil Rîşteiu (medalion), primarul oraşului Simeria. Acesta a mai arătat că oraşul Simeria, în forma administrativă actuală, a ajuns la vârsta de 60 de ani, iar de la prima atestare documentară a comunităţii au trecut aproximativ 900 de ani.

Expoziţie de fotografii cu Simeria de altădată
O atracţie importantă a evenimentului a constituit-o expoziţia de fotografii cu imagini surprinse din Simeria de altădată cu trecere la imagini din oraşul zilelor noastre. Expoziţia a cuprins o colecţie de imagini din arhive personale sau selectate de pe Internet, precum şi fotografii realizate de trei artişti fotografi din localitate, a precizat Mihaela Anca Albu, managerul Centrului Cultural şi de Creaţie.
În funcţie de feed-back-ul pe care organizatorii îl vor primi de la oamenii care au asistat la manifestările dedicate Zilelor Simeriei, pe viitor, va fi păstrată sau nu iniţiativa de a susţine manifestările în exclusivitate cu oameni de-ai locului. În continuare sunt aşteptate opiniile oamenilor pe pagina de Facebook denumită „Zilele Simeriei”, a subliniat managerul Centrului Cultural şi de Creaţie. Printre artiştii care au evoluat la evenimentul desfăşurat între 18 şi 20 august se numără Celia, Adriana şi Mariana Anghel, trupele „Praf”, „Slide”, „Bear”, „Traffic” şi „Atlantis”, precum şi numeroşi alţi interpreţi de muzică de diferite genuri.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a atacat în instanță, prin ordonanță președințială ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă de delegare a ei la București. Experiență Ieri, Tribunalul Hunedoara i-a dat câștig de cauză Georgetei Tomuța, aceasta putând să revină la sediul din Deva. Reamintim că, în urmă cu câteva săptămâni, șefii din București au „executat-o” pe directoarea Agenției de Șomaj din județ, delegând-o la București, în vederea coordonării activității Serviciului Autorizare pentru Plasare Străini. O delegare care punea în pericol programul „Tranziție Justă” în valoare de 26 de milioane de euro. De fapt, bătaia este pe acești bani. Mai exact, cine coordonează proiectul cu fonduri europene. Mesagerul Hunedorean a obținut în urmă cu câteva săptămâni un punct de vedere de la conducerea ANOFM. „Decizia delegării are la bază atât experiența administrativă a doamnei Georgeta Tomuța, precum și studiile acesteia ce vizează domenii ale Științelor Juridice, respectiv Științele Eco­nomice. Proiectele cu finanțare europeană privind Programul Tranziție Justă sunt implementate la nivel județean prin coor­donarea și monitorizarea acestora de că­tre ANOFM, neexistând nici un risc de pierdere a finanțării în ceea ce privește în­locuirea managerului de proiect, situație cu care ANOFM s-a mai întâlnit și în alte proiecte desfășurate de-a lungul tim­pului”, se arată în comunicatul transmis de ANOFM pentru Mesagerul Hune­dorean. Așadar, 1-0 pentru Tomuța în dispută cu conducerea ANOFM. Ce urmează? (S.Popa

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a…

12 ore ago

Gura lumii

  Vorbesc cârcotașii că o șefă din județ are un apetit foarte mare pentru tinerii…

14 ore ago

Bulina albă

  Polițistul brădean Radu Pavel Pentru că a reușit să urce singur și apoi să…

14 ore ago

Se deblochează 87 de posturi în spitalele din judeţ, la un deficit de peste 800 de angajaţi. Cum e la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva?

  Magdalena Șerban Spitalului Județean de Urgență Deva a înaintat în prima parte a anului…

14 ore ago

Cuplurile de aur vor fi premiate de administraţia publică din Dobra. Şi-au câştigat respectul pentru jumătate de secol împreună

Magdalena Șerban Împlinirea a 50 de ani de căsnicie e una dintre cele mai respectate…

14 ore ago