Categories: Sport

Stagiu de pregătire la Eforie pentru karateka

ACS Ronin Deva a reprezentat, prin sen­sei Mircea Popa, județul Hunedoara la sta­giul de pregătire fizică și tehnică în disciplina Karate Tradițional. Evenimentul a avut loc la Eforie Sud în perioada 27 august- 03 septembrie 2021.
Sensei Mircea Popa, centura neagră, 6 dan, a participat, alături de alți peste 150 de sportivi și antrenori din toată țara, la stagiu, la malul Mării Negre.
Această formă de pregătire sportivă are o activitate neîntreruptă de peste 35 de ani și urmărește perfecționarea tehnicilor și ar­monizarea cu regulamentele internaționale din această disciplină sportivă.
Antrenamentele au avut loc zilnic, timp de o săptămână, începând cu ora 6.30, șe­din­țele de pregătire în kata și kumite de­ru­lându-se în aer liber, pe diferite suprafețe (inclusiv pe nisip și în apă).
Pe de altă parte, la sfârșitul acestei săp­tă­mâni, în perioada 10 – 12 septembrie, va avea loc la Brăila, sub coordonarea Fede­ra­ției Române de Karate Tradițional, finala Campionatului Național, adresată cate­go­riilor de cadeți, juniori, tineret și seniori, coordonatorul local al competiței fiind multiplul campion național – Cornel Mușat.
Întrecerile de la Brăila sunt foarte impor­tante, fiind un criteriu de calificare pentru Campionatele Europene de la Belgrad, din Serbia programate în perioada 28 – 31 octombrie 2021.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Secretarul general al municipiului Hunedoara, Dan Laslau, intervine dupa incudentul de la Pui:

Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…

23 de ore ago

SCANDAL LA PRIMĂRIA PUI. PRIMARUL PNL OVIDIU CIOLEA, ACUZAT CĂ AR FI AGRESAT-O PE SECRETARA GENERALĂ A INSTITUȚIEI

Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…

2 zile ago

Maria Ștefănie este noul prefect al Județului Hunedoara

Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…

2 zile ago

CONTROALE PRIVIND GESTIONAREA DEȘEURILOR PERICULOASE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…

2 zile ago

TÂNĂR DE 20 DE ANI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT TATĂL

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…

2 zile ago