Categories: Sport

KARATE. Sensei Mircea Popa, antrenamente cu micii karateka

Practicarea unui sport, în contextul restricţiilor impuse pentru limitarea pandemiei de Covid-19, poate reprezenta o adevărată provocare.
Stagiu de licențiere

Astfel, deși măsurile anti-Covid au limitat activitatea competiţională internă şi internaţională, micii karateka legitimaţi la Asociaţia C.S.Ronin Deva au continuat să se antreneze, sub atenta îndrumare a instructorului lor, sensei Mircea Cristian Popa (maestru emerit al sportului, centura neagră 6 dan – karate tradiţional).
Deocamdată, micii sportivi exersează tehnicile de kata şi kumite „la rece”, cu respectarea distanţării fizice şi purtând masca de protecţie, dar speră ca, în cel mai scurt timp să îşi poată relua activitatea competiţională, atunci când condiţiile o vor permite.
De curând, sensei-ul lor, alături de un alt sportiv hunedorean, sensei Janos Simo (centura neagră 5 dan – instructor al clubului Budo Kurai Samurai Hunedoara) au reprezentat judeţul nostru la Stagiul anual de licenţiere a instructorilor organizat de Federaţia Română de Karate Tradiţional la Poiana Braşov. Activitatea de pregătire a fost condusă de Sensei dr. Vladimir Jorga (10 dan – fondatorul Federației Internaţionale de Karate Tradiţional şi preşedintele Federaţiei Europene de Karate Tradiţional).
Potrivit prof. dr. Vladimir Jorga, disciplina Karate Tradițional are efecte profunde în dezvoltarea caracterului tinerilor, cu efecte măsurabile privind cultivarea obiceiului de a munci, creșterea stimei de sine și conștientizarea responsabilităților individuale.
Cu siguranţă, beneficiile activităţii fizice regulate şi în special a karateului – un sport total care implică utilizarea fiecărei grupe musculare şi asigură o mare varietate de exerciții – sunt evidente, inclusiv prin creşterea imunității organismului în lupta cu Covid-19.

 

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că s-au terminat banii pen­tru unii care au luat cât au putut…

3 ore ago

Bulina albă

Tudor Darius Isfan, ciclist Pentru că a obținut o nouă performanță, ocupând locul al treilea…

3 ore ago

Bulina neagră

Pavel T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de…

3 ore ago

Persoane condamnate la pedepse privative de liberate, depistate de polițiștii hunedoreni

Polițiștii hunedoreni au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din mu­nicipiul Hunedoara,…

3 ore ago

Mașini de lux furate din Europa și vândute în România. Grupare cu români, destructurată în urma unei operațiuni internaționale

O amplă anchetă desfășurată de au­to­ri­tățile din Spania, în colaborare cu po­li­țiș­tii români, a dus…

3 ore ago

Comuna Ribița îmbină istoria cnezilor transilvăneni cu spiritualitatea, tradițiile Țării Zarandului și natura spectaculoasă a Munților Metaliferi

Magdalena Șerban Casa natală Crișan din comuna Ribița joacă un rol esențial în turismul istoric…

3 ore ago