Hanshi Robert Manole, delegat oficial al Uniunii Europene de Jiu-jitsu în România, a fost invitatul special al stagiului de autoapărare în sistem militar, organizat de Clubul Sportiv „Heian”, la finalul săptămânii, la Deva. La stagiul desfăşurat în sala de sport a Colegiului Naţional „Traian”, au participat sportivi de la cluburi de arte marţiale din Deva şi Timişoara. „Procedeele de apărare cu mâna goală contra arme şi de apărare cu arme contra arme au fost doar câteva dintre tehnicile de apărare învăţate şi repetate de participanţi în cele patru şedinţe de antrenament ale stagiului”, a spus sensei Marius Biji, principalul organizator al stagiului.
Sudul județului este locul numai bun de dosire a mizeriilor importate de peste mări și…
Robert Vladu, poet și fost actor al Teatrului Dramatic „I. D. Sîrbu” din Petroșani Pentru…
Cristian B., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru hărțuire și riscă…
Echipaje de stingere de la subunitățile ISU Hunedoara din Bretea Română și Totești au intervenit…
O tânără în vârstă de 26 de ani, care se afla în masivul Retezat împreună…
Un bărbat din municipiul Deva a fost reţinut de poliţişti după ce câinele său a…