Sportul şi lipsa de energie

Simona Timofte

Oare de ce ne plângem de lipsa de energie, de o stare de oboseală apărută în mijlocul zilei chiar dacă avem un stil de viaţă sănătos?
Sunt multe persoane care se plâng de aceste aspecte chiar dacă practică zilnic o oră sau două de sport şi au un program de alimentaţie destul de bine pus la punct. Dar este clar că ceva din ceea ce fac, nu fac bine, pentru că lipsa de energie şi acea stare de oboseală nu apar degeaba. Aceste stări apar de obicei din cauza scăderii nivelului de glucoză din sânge şi a deshidratării (să nu uităm somnul). Or, aceste stări, majoritatea dintre noi le combatem prin batoane energizante, ciocolată sau cafea. Dar să nu credeţi că aţi ales alimentele care vă vor ajuta. Dimpotrivă! Chiar vom observa că aceste improvizaţii funcţionează pe moment, ca apoi nivelul de energie să scadă dramatic. În primul rând, acestor sportivi amatori şi nu numai, le-aş recomanda să se hidrateze corespunzător (înainte şi după antrenament să-şi înlocuiască pierderile de minerale cu ape minerale bogate în sodiu şi potasiu). Hidratarea este regula numărul unu în menţinerea energiei. Apoi, nu uitaţi, şapte-opt ore de somn zilnic, (noaptea, nu ziua) şi gustările sănătoase, între mese, la două-trei ore după masa anterioară. Organismul are nevoie de energie nu doar dacă depunem efort fizic ci şi pentru toate procesele metabolice. Şi să nu uităm micul dejun, consistent, bogat în carbohidraţi complecşi, (cereale integrale, fructe uscate şi nuci) care ne conferă energie de lungă durată, fără să mai avem nevoie de ciocolată, cafea sau alte gustări nesănătoase.

(Informaţii suplimentare şi programări la tel. 0741-087.588 sau la Cabinet nutriţie Simona Timofte, Deva, Piaţa Victoriei, clădirea IPH, camera 8, parter)

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Felicitare Paste

20 de ore ago

Felicitare Paste

20 de ore ago

Felicitare Paste

20 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

20 de ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

20 de ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

20 de ore ago