Categories: Comunitate

Spitalul din Brad se aliniază noului contract cu Casa de Sănătate

Alocările bugetare prevăzute în noul contract cadru încheiat cu Casa Judeţeană de Sănătate Hunedoara, pentru perioada 2017-2018, impun modificări în politica de management a conducerii Spitalului Municipal Brad.
„Comparativ cu cel aferent anului precedent, actualul contract a adus unele modificări. Mai exact, tariful la internarea de zi s-a diminuat, ceea ce ne va determina să revizuim acest capitol, încurajând mai mult decât până acum respectiva formă de spitalizare. Casa ne-a aprobat ceea ce noi am propus spre contractare, însă rămâne în sarcina noastră să ne gospodărim. În ce  priveşte internările continue pe care le parcurgem anual, ele depăşesc cu mult cifra prevăzută. Prin urmare, vom încerca, pe cât se poate, să direcţionăm şi să transferăm internările continue către cele de zi, dar totul depinde de cazuistică. Există bolnavi care după consultul de specialitate şi analizele efectuate în cadrul unei internări de zi pot urma tratament la domiciliu, în baza unei reţete şi a monitorizării de către medicul de familie. În perioada sezonului rece avem, de regulă, foarte mulţi pacienţi, care confruntându-se cu un cumul de afecţiuni, necesită tratament medical corespunzător şi nu pot fi lăsaţi acasă imediat după consult sau să li se recomande doar o internare de zi. Cert este că lunar, spitalul nostru prestează servicii medicale peste cazurile contractate cu Casa de Sănătate. Consultaţiile în Ambulatoriu şi internările de zi se fac pe bază de programări, care de multe ori înseamnă zile şi chiar săptămâni de aşteptare, iar pacienţii nu prea sunt obişnuiţi să aştepte”, a precizat Ioan Cobori (foto), managerul Spitalului Municipal Brad.
Acesta a mai specificat faptul că numărul de paturi contractate a rămas neschimbat, adică 113 dintr-un total de 145. Referitor la secţiile foarte solicitate, managerul a enumerat Internele, Chirurgia şi Ginecologia. Mai trebuie amintit că în ultima vreme, paleta de investigaţii s-a dezvoltat la Brad, aici făcându-se mai multe investiţii. Nu în ultimul rând, a crescut inclusiv aria de adresabilitate, în urma statisticilor reieşind că doar circa 30 la sută din bolnavii care trec pragul instituţiei medicale sunt brădeni cu acte în regulă. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

10 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

10 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

10 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

10 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

10 ore ago