Categories: Actualitate

Spectacol omagial la CARP „Speranţa“ Hunedoara

Magdalena Şerban

Cantina Colegiului „Matei Corvin“ din Hunedoara a rezonat ieri, cu multe suflete prezente la un dublu spectacol omagial, organizat de CARP „Speranţa“ Hunedoara, Biblioteca Municipală Hunedoara, Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere şi Cenaclul Literar şi de Jurnalism „Victor Isac“.


Spectacolul a fost dedicat împlinirii a 161 de ani de la naşterea poetului nepereche, Mihai Eminescu, precum şi a 152 de ani de la Unirea Principatelor Române, şi a însemnat un bun prilej ca emoţiile poeziei, frumuseţea folclorului şi puterea istoriei să fie aduse la loc de cinste. Despre cel mai mare poet al naţiunii, a vorbit, cu mare drag, doamna Lucia Tănase, iar importanţa Unirii Principatelor Române în procesul de formare a Statului Român a fost prezentată de profesorul Gheorghe Alimpescu. Membrii Cenaclului Literar şi de Jurnalism „Victor Isac“ din cadrul CARP „Speranţa“ Hunedoara au oferit un recital de poezie de excepţie, iar Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere a susţinut diferite avansări în grad. Momentul folcloric a fost susţinut de formaţia de muzică populară a CARP „Speranţa“ Hunedoara, dar şi de cunoscuţii interpreţi de muzică populară Ana Almăşana Ciontea, Sigismund Muntean, Anişoara Vlaic, Mariana Miu, Constantin Ilieş şi Ioan Voicu. „Întâlnirea de astăzi ne-a oferit o lecţie de istorie şi cultură. Avem multe de apreciat, serbat şi transmis. În fond, suntem ceea ce istoria ne-a învăţat să fim: un popor român, iar ca fiecare popor, avem  dreptul şi obligaţia morală să ne cinstim marii  oameni şi marile evenimente naţionale. A le uita, înseamnă a ne pierde esenţa şi identitatea”, a afirmat Viorel Ovidiu Morariu, preşedintele CARP „Speranţa” Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

9 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

9 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

9 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

9 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

9 ore ago