Poliţiştii din Brad, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Hunedoara, au pus în aplicare 7 mandate de percheziţie (5 mandate pe raza municipiului Brad şi două pe raza municipiului Hunedoara), la locuinţele suspecţilor .
„În cursul percheziţiilor, poliţiştii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 16 biciclete şi mai multe părţi componente (ghidoane, furci, roţi, mânere, cadre), precum şi piese de schimb (sisteme de frânare, pinioane, pedale). Poliţiştii au stabilit că cei bărbaţii, cu vârste cuprinse între 31 şi 45 de ani, trei din municipiul Brad şi unul din Hunedoara, în perioada mai-octombrie 2020, au furat mai multe biciclete din scări de bloc situate pe raza municipiului Brad, sau chiar lăsate pe stradă, nesupravegheate, de către proprietari, pe care ulterior le-au valorificat către clienţi de ocazie”, a declarat comisarul şef Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Anchetatorii îi cercetează pe cei patru pentru infracţiunile de furt şi tăinuire, dar şi pentru alte fapte de natură infracţională pe care aceştia le-ar fi comis. (M. Gânju)
Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o alianță a nelegiuiților.…
Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…
Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.
Consiliul Județean Hunedoara a aprobat, ieri, cu majoritatea voturilor, repartizarea către unitățile administrativ-teritoriale a sumei…
Victima agresiunii a decedat între timp, iar fiul ei, judecat pentru lovire și alte violențe,…
Protest spontan al minerilor de la exploatările Vulcan, Lupeni şi Livezeni Angajaţii minelor Vulcan, Lupeni…