Categories: Actualitate

Spărgători de maşini prinşi în Defileul Jiului

Maximilian Gânju

Cei trei hoţi reuşiseră să golească de bunuri mai multe autoturisme parcate în zona centrală a municipiului Petroşani. Acţionau pe timp de noapte prin forţarea portierelor ori spargerea geamurilor maşinilor, dar n-au fost prinşi de poliţiştii care patrulează în zona urbană.

Pedepse cu suspendare
Au fost însă prinşi de un ceferist tocmai în sălbăticia din Defileul Jiului. ”S-a reţinut că în dimineaţa zilei de 11.07.2020, în jurul orei 08:00, inculpaţii au forţat portierele autoturismului Daewoo Matiz, par­cat pe DN66, în Defileul Jiului, în zona staţiei CFR Strâmbuţa. Deoarece au fost observaţi de către persoana vătămată, inculpaţii s-au retras în autoturismul BMW cu care intenţionau să se deplaseze în direcţia Tg.Jiu, însă inculpatul (…) a apucat să sustragă din interior o faţă detaşabilă de casetofon marca Panasonic şi o autorizaţie de reparaţie auto. Cei trei au părăsit în grabă locul faptei, continuându-şi deplasarea pe direcţia Tg. Jiu”, se arată în rechizitoriu.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani au dispus trimiterea în judecată a celor trei inculpaţi, Fernando Bîrsan Silviu Rebegilă şi Răzvan Iosub, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Anchetatorii au probat că tinerii au spart o autoutilitară de unde au furat actele autovehiculului, o trusă medicală, triunghiuri reflectorizante, lanţuri antiderapante, două casetofoane auto, un extinctor auto, un cric şi acumu­la­torul auto. În aceeaşi noapte, cei trei au spart cu o bujie geamul unui alt auto­tu­rism parcat vis-a-vis de Teatrul I.D. Sîrbu, de unde au plecat cu aproape tot bordul maşinii. Toţi trei au fost condamnaţi la câte un an de închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii, judecătorii ţinând cont de faptul că sunt la prima abatere.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii de serviciu că un per­sonaj din zonă se dă de ceasul morții, să…

15 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a învestit în stadionul din municipiu, astfel…

15 ore ago

Bulina neagră

F.R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire.

15 ore ago

Mai puțini funcționari în primării, în prefecturi, mai puțini polițiști locali. Mai puțini

Guvernul Bolojan a propus două or­do­nanțe de urgență pentru promovarea tă­ie­rilor din administrație și lansarea…

15 ore ago

Tineri reținuți după ce au furat o mașină și apoi au abandonat-o pe câmp

Poliţiștii din Simeria au reținut doi tineri de 16 ani, bănuiți de săvârșirea mai multor…

15 ore ago

Hoț din magazine, prins cu mezelurile dosite în borsetă

S-a întâmplat la Petrila, într-un super­market, unde individul a fost o­prit pentru control de agenții…

15 ore ago