Sorin Vasilescu a fost numit prefect de Hunedoara

El este a şaselea politician numit pe această funcţie, provenit din Valea Jiului

Sorina Popa

De ieri, noul prefect al judeţului este Sorin Vasilescu (foto). Nominalizat de conducerea judeţeană a PSD şi aprobat şi la nivel central cu mai bine de o lună, Vasilescu nu a putut fi numit în această funcţie, decât după terminarea alegerilor locale, deoarece el figura drept candidat pe lista pentru consiliul judeţean. Ca urmare, subprefectul Vasilică Potecă a fost cel care a condus instituţia respectivă, după ce în Palatul Victoriei, s-a instalat Guvernul Ponta.  

Funcţionar public la o primărie
Însă ieri, în şedinţa de guvern, Sorin Vasilescu a fost numit pe post, urmând ca în zilele următoare să fie uns pe funcţie. Pentru o scurtă perioadă, Vasilescu a fost funcţionar public într-o primărie hunedoreană, pentru că doar de pe această funcţie putea ajunge prefect, potrivit legii. Vasilescu a fost propunerea PSD Hunedoara, deoarece, conform protocolului, funcţia revine social-democraţilor în judeţ. De loc din Lupeni, Vasilescu a fost în perioada 2001-2005, şef al Direcţiei Muncii, iar în 2009, şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara şi consilier judeţean. În iunie 2009, pe motiv de incompatibilitate, Sorin Vasilescu a rămas fără postul de ales judeţean, aproape un an şi jumătate, însă în final, instanţa i-a dat câştig de cauză, infirmând competenţa Consiliului Judeţean Hunedoara de a decide starea de incompatibilitate a acestuia. Mai mult, el trebuie să primească de la CJ suma de 30.000 de lei, cuvenită pentru perioada în care a fost suspendat din funcţie.

Soluţii pentru redresarea mediului de afaceri
„Mă voi preocupa, pentru început, de instalarea primarilor, a consilierilor locali şi judeţeni, a preşedintelui Consiliului Judeţean. Apoi, priorităţile mele ca prefect se referă la problemele economice ale judeţului. Hunedoara a fost atinsă extrem de rău de criza economică. Voi urmări înfiinţarea Complexului Energetic Hunedoara, lucru de care depinde supravieţuirea multor agenţi economici, în special a Companiei Naţionale a Huilei. Voi încerca, pe de altă parte, să găsesc soluţii, împreună cu echipa de la Prefectură, pentru o redresare economică a mediului de afaceri hunedorean, conform atribuţiilor de prefect”, a declarat Sorin Vasilescu, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN. El este cel de-al şaselea prefect al judeţului, care vine din Valea Jiului, după Bogdan Bujor, Sorin Apostu, Aurelian Serafinceanu, Attila Dezsi, Ştefan Dezmeri.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • "Succesuri" mari obtine, "PESEDEUL oracolului de la Soimus" in judetul Hunedoara!!!Noroc de protocolul uslamist, ca mai prind si ei cite un ciolan, pe baza de "NUMIRE"- "ca cu" alegerea stau cam "prost"
    :)

Recent Posts

Persoană identificată în zona Muncel-Godeanu cu sprijinul jandarmilor montani

La data de 29 iunie 2026, în jurul orei 14:00 efectivele din cadrul Postului de…

50 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un proiect rămas fără piștari din puș­cu­lița statului este pe cale să stârnească și mai…

15 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost aleasă prim-vicepreședinte a femeilor social-democrate…

15 ore ago

Bulina neagră

Iosif N., din Vulcan, recidivist Pentru că este la un pas de a ajunge în…

15 ore ago

Arestat după ce a vândut droguri într-un local din Deva

Procurorii Direcției de Investigare a In­frac­țiunilor de Criminalitate Organizată și Te­ro­rism – Biroul Teritorial Hunedoara…

15 ore ago

Solicitările la 112 pe perioada caniculei, creștere cu 10 la sută în județ

Șeful DSU, Raed Arafat, a îndemnat ca în perioada de caniculă și mai ales în…

15 ore ago