Categories: Sport

Şoimul Băiţa, campioană de toamnă în Liga a IV-a

Ciprian Marinuţ

Chiar dacă a scos doar o remiză în ultima etapă a turului, Şoimul Băiţa a încheiat prima parte a sezonului în poziţia de lideră, la cinci puncte distanţă faţă de următoarele clasate, Hercules Lupeni şi Aurul Brad. Dezamăgirile turului sunt echipele Jiul Petroşani şi CNS „Cetate” II Deva, care ocupă ultimele locuri.

Lideră fără înfrângere
Şoimul Băiţa, deţinătoarea Cupei României faza judeţeană, este unica echipa neînvinsă în tur şi merituoasa campioană de toamnă. Gruparea din Băiţa a înregistrat a treia remiză în actualul campionat, după ce a terminat la egalitate, scor 4-4, în deplasare, în ultima etapă în compania Aurului Certej, campioana remizelor cu şase astfel de rezultate. Semi-eşecul liderei le-a permis urmăritoarelor Hercules Lupeni şi Aurul Brad să se apropie la numai cinci puncte distanţă. Lupenenii s-au impus, la limită, scor 1-0, în deplasare la Victoria Călan, iar Aurul Brad a câştigat cu 4-2 partida din deplasare cu Gloria Geoagiu. Cu toate că termină prima parte a campionatului în afara podiumului, pe locul patru, Inter Petrila a dat totul la partida din deplasare disputată în runda finală şi s-a impus cu scorul de 13-0 în faţa formaţiei CNS Cetate II Deva. Duma şi Dumitru au reuşit fiecare câte patru goluri în timp ce Dolha a perforat poarta de trei ori, iar Bocu de două ori. Petrila încheie turul pe locul patru la şapte puncte de liderul Şoimul Băiţa.

Echipe cu pretenţii, în subsolul clasamentului
O primă mare dezamăgire a sezonului este Minerul Uricani, care în partida cu Retezatul Haţeg a bifat şi cea de-a noua înfrângere. Este un sezon slab pentru fosta campioană judeţeană din Valea Jiului care încheie turul de campionat în subsolul clasamentului. O altă fostă campioană judeţeană, Universitatea Petroşani, are un sezon modest. După 360 de minute de invincibilitate graţie cărora au urcat până pe locul 10, studenţii au pierdut în faţa echipei CS Vulcan şi au încheiat turul cu o înfrângere. În fine, Jiul Petroşani şi CNS „Cetate” II Deva ocupă ultimele locuri şi sunt echipele care trebuie să caute soluţii pentru retur pentru a se redresa.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a atacat în instanță, prin ordonanță președințială ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă de delegare a ei la București. Experiență Ieri, Tribunalul Hunedoara i-a dat câștig de cauză Georgetei Tomuța, aceasta putând să revină la sediul din Deva. Reamintim că, în urmă cu câteva săptămâni, șefii din București au „executat-o” pe directoarea Agenției de Șomaj din județ, delegând-o la București, în vederea coordonării activității Serviciului Autorizare pentru Plasare Străini. O delegare care punea în pericol programul „Tranziție Justă” în valoare de 26 de milioane de euro. De fapt, bătaia este pe acești bani. Mai exact, cine coordonează proiectul cu fonduri europene. Mesagerul Hunedorean a obținut în urmă cu câteva săptămâni un punct de vedere de la conducerea ANOFM. „Decizia delegării are la bază atât experiența administrativă a doamnei Georgeta Tomuța, precum și studiile acesteia ce vizează domenii ale Științelor Juridice, respectiv Științele Eco­nomice. Proiectele cu finanțare europeană privind Programul Tranziție Justă sunt implementate la nivel județean prin coor­donarea și monitorizarea acestora de că­tre ANOFM, neexistând nici un risc de pierdere a finanțării în ceea ce privește în­locuirea managerului de proiect, situație cu care ANOFM s-a mai întâlnit și în alte proiecte desfășurate de-a lungul tim­pului”, se arată în comunicatul transmis de ANOFM pentru Mesagerul Hune­dorean. Așadar, 1-0 pentru Tomuța în dispută cu conducerea ANOFM. Ce urmează? (S.Popa

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a…

5 ore ago

Gura lumii

  Vorbesc cârcotașii că o șefă din județ are un apetit foarte mare pentru tinerii…

7 ore ago

Bulina albă

  Polițistul brădean Radu Pavel Pentru că a reușit să urce singur și apoi să…

7 ore ago

Se deblochează 87 de posturi în spitalele din judeţ, la un deficit de peste 800 de angajaţi. Cum e la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva?

  Magdalena Șerban Spitalului Județean de Urgență Deva a înaintat în prima parte a anului…

7 ore ago

Cuplurile de aur vor fi premiate de administraţia publică din Dobra. Şi-au câştigat respectul pentru jumătate de secol împreună

Magdalena Șerban Împlinirea a 50 de ani de căsnicie e una dintre cele mai respectate…

7 ore ago