Un bărbat de 47 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost rănit grav de un şofer neatent, în timp ce încerca să îşi repare propriul autoturism. Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 07.45, pe Calea Zarandului, din Deva.
Din datele oferite de comisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, şoferul de 28 de ani, din Brad, se deplasa pe sensul de mers Simeria – Arad, iar la ieşire din Deva, din cauza neatenţiei, i-a lovit maşina bărbatului de 47 de ani, care staţiona pe banda I de circulaţie, având semnalizarea luminoasă pornită. În urma impactului, conducătorul de 47 de ani care se afla în faţa autoturismului, având capota motor ridicată pentru remedierea unei defecţiuni tehnice, a fost aruncat în afara părţii carosabile. Acesta a fost rănit grav, fiind dus cu o ambulanţă la Spitalul din Deva. „Bărbatul suferise o fractură deschisă de femur, avea traumatism toracic şi plăgi escoriate pe faţă”, a informat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Hunedoara. Poliţiştii au întocmit în acest caz dosar de cercetare penală. (N. Bumbac)
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…
Acțiune de salvare a salvamontiștilor hunedoreni în zona centrală a Masivului Retezat. Acolo, o turistă…