Social-democratele din judeţ, solidare cu bolnavii de cancer

Cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului, ieri, organizaţia femeilor social-democrate din judeţ a iniţiat în municipiile Deva şi Vulcan, dialoguri cu tema „Pentru sănătate – Solidari cu bolnavii de cancer“.
La dezbatere, au participat şi medici specialişti. „Pe lângă dezbaterile care au avut loc la sediile organizaţiilor din Deva şi Vulcan, am mai avut întâlniri cu bolnavii de această cumplită boală din Deva, Petroşani şi Petrila. Le-am oferit flori şi fructe, care să le mai aline puţin din durerea lor. Dezbaterile au debutat cu un moment de reculegere pentru cei răpuşi de această boală cruntă, iar pe tot parcursul întâlnirii, o lumânare a ars în memoria lor. Din păcate, cancerul s-a extins mult, în ultimii ani”, afirmă deputatul hunedorean Natalia Elena Intotero (foto), peşedinta organizaţiei de femei a PSD Hunedoara. (M.Şerban)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un băiat care se dă­dea mare investigator, cel mai bun detectiv în viață de la…

15 ore ago

Bulina albă

Cristian Filip, fotograf și promotor al turismului hunedorean Pentru organizarea expoziției de fotografie „Descoperă Valea”,…

15 ore ago

Bulina neagră

Adrian F., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

15 ore ago

Maxim a produs la Hunedoara maxim de fericire. Să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului

Antrenorul Corvinului, Florin Maxim, nu se dezminte. El a reușit în doar câțiva ani să…

15 ore ago

Pedepse reduse în cazul traficanților care ascundeau drogurile în pachete cu cafea

„Marfa” era cumpărată din Spania și trimisă în România cu firmele de curierat. Pentru a…

15 ore ago

A câștigat procesul cu un incendiator de terenuri

Primăria Hunedoara a câștigat procesul cu un cetățean care a fost amendat de cei de…

15 ore ago