Categories: ActualitateUltima Ora

Situația infecțiilor cu Covid-19 în județ și la nivel național, luni, 20 aprilie 2020

Până luni, 20 aprilie, în județul Hunedoara un număr de 392 de persoane au fost confirmate pozitiv la infecția cu coronavirus.

În același timp, 279 de persoane se află în carantină, 429 au ieșit din carantină, 1.763 de persoane se află în izolare, iar 4.527 au ieșit din izolare. Vindecate și externate sunt 69 de persoane.

În cadrul misiunilor specifice, realizate pe raza județului Hunedoara în data de 19.04.2020, structurile Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, au aplicat 54 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 91.000 lei.

Echipele de jandarmi din judeţul Hunedoara au efectuat 65 de misiuni, cu 79 jandarmi şi au aplicat 17 sanctiuni valoare 13.500 lei pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare. În acţiunile care au loc zilnic în judeţul Hunedoara sunt implicaţi şi lucrători ai Poliţiilor locale şi ai Ministerului Apărării Naţionale.

Până luni, 20 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 8.936 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.017 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 451 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 190 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 261 de pacienți.

De asemenea, în carantină instituționalizată sunt 14.530 de persoane. Alte 42.846 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 98.491 de teste.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 448 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 4.787 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.834.677 de lei. (Biroul de presă al Prefecturii Hunedoara)

 

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

TEMPERATURI DEOSEBIT DE SCĂZUTE ȘI GER

În următoarele zile, temperaturile deosebit de scăzute și gerul vor fi caracteristicile principale ale vremii…

2 zile ago

Prejudiciu recuperat integral și doi bărbați reținuți pentru 24 de ore, într-un dosar de furt dintr-o unitate de tip amanet, din Lupeni

Intervenția rapidă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din Lupeni au dus la identificarea celor…

2 zile ago

Intervenții membri CJSU Hunedoara – 13 ianuarie ora 20.00

     În cursul zilei de astăzi, 13.01.2026, județul Hunedoara s-a aflat, din nou, sub…

3 zile ago

Contract de concesiune semnat la Petrila, încă un pas spre viitorul verde al Văii Jiului

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și reprezentantul grupului Monsson, Sebastian Enache, au semnat astăzi,…

3 zile ago

Acțiune preventivă a polițiștilor rutieri pe DN7, pentru reducerea riscului rutier

Astăzi, vineri, 16 ianuarie 2026, polițiștii rutieri hunedoreni desfășoară o amplă acțiune cu caracter preventiv…

3 zile ago