Categories: Eveniment

Înjunghiat de tovarășul de pahar

Duminică, în jurul orei 22.15, Poliţia Oraşului Călan a fost sesizată telefonic de un tânăr de 21 de ani, din Călan, despre un conflict izbucnit la băutură, în care el a fost înjunghiat.

Tânărul a declarat că se afla la domiciliul unui bărbat de 34 de ani, din Călan, vecin, într-un bloc tip “cămin”, împreună cu un alt bărbat, de 43 de ani, cei trei consumând împreună băuturi alcoolice. La un moment dat, gazda, bărbatul de 34 de ani, l-a lovit cu capul în zona feţei pe bărbatul de 43 de ani. Pentru aplanarea conflictului dintre cei doi a intervenit tânărul de 21 de ani, care se afla şi el sub influenţa băuturilor alcoolice. În altercație, acesta a fost tăiat cu un cuţit în zona coastelor.

„Urmare a acestui fapt, tânărul de 21 de ani a fost transportat cu o ambulanţă la UPU Hunedoara, dar nu a rămas internat. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, urmând ca medicul legist să stabilească gravitatea leziunilor produse. Faţă de prezumtivul autor, bărbatul de 34 de ani, urmează a fi dispuse măsuri legale, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara”, a informat comisarul șef Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţețului Hunedoara. (M. Crivăț)

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

8 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

8 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

8 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

8 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

9 ore ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

9 ore ago