Preşedintele CS Vulcan, Ion Pantilimon (foto), care a fost găsit spânzurat sub tribuna stadionului din localitate, şi-ar fi explicat gestul extrem în agenda personală descoperită de anchetatori în autoturismul său.
Ion Pantilimon, alintat de apropiaţi şi prieteni cu diminutivul „Neluţu”, a lăsat un bilet de adio, în care îi îndruma pe poliţişti către autoturismul său, unde se afla o agendă în care explica în amănunt motivele pentru care recurs la gestul extrem. Chiar dacă poliţiştii vulcăneni au negat existenţa bileţelului în primele ore, ulterior au admis existenţa lui.
Fostul şef al CS Vulcan, spun unele surse, s-ar fi adresat în primele rânduri familiei, însă sunt şi alte mărturii care ar explica motivele pentru care şi-a luat viaţa. Neluţu Pantilimon şi-ar fi început scrisoarea de adio cu cuvintele: „Nu sunt un laş!” Înscrisurile lăsate de fostul preşedinte al CS Vulcan au ajuns la procurorii care anchetează acest caz, deşi cercetarea de la faţa locului a stabilit că este vorba de o sinucidere. Totuşi, mărturia din agenda personală ar putea duce la conturarea unor alte dosare penale. Apropiaţii lui spun că era o persoană cu demnitate şi n-ar fi putut concepe ca numele său să fie murdărit de terţe persoane.
Ion Pantilimon a fost descoperit spânzurat sub tribuna stadionului municipal din Vulcan, marţi, în jurul orei 15.00, de către un localnic care ieşise cu copilul la aer curat. Bărbatul l-a observat pe Neluţu Pantilimon atârnând sub tribună şi speriat, a cerut ajutor prin Serviciul de Urgenţă 112, însă echipajul medical al SMURD n-a mai putut face nimic pentru a-l salva.
Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…
La sosirea echipajelor de stingere întreaga locuință era cuprinsă de un fum dens, iar focul…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…
În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…
Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…