Sindicatul „Solidaritatea Hunedoara“ a cerut sprijinul mai multor instituţii ale statului, printre care Preşedinţia, Guvernul, Parlamentul şi SRI, pentru continuarea activităţii Termocentralei Mintia, apreciind, într-o scrisoare deschisă, că, prin acţiunile sale, Ministerul Energiei ar încerca oprirea producătorului de energie electrică.
„Apreciem că există interese pentru oprirea şi desfiinţarea Termocentralei Mintia, în ciuda faptului că am găsit soluţii pentru a ne conforma la normele de mediu. De asemenea, în depozitele termocentralei există echipamentele necesare pentru montarea unui grup energetic nou. Sunt echipamente venite la Mintia din anul 2003 şi care stau nefolosite“, a declarat, ieri, Cristian Iştoc (foto), preşedintele Sindicatului „Solidaritatea Hunedoara“.
Liderul sindical a explicat că Termocentrala Mintia s-ar putea încadra în normele de mediu dacă ar primi avizul din partea Ministerului Energiei pentru a putea funcţiona pe cărbune importat din Indonezia, a cărui emisie de sulf este sub normele legale actuale. Potrivit acestuia, cărbunele a fost testat la un institut din Bucureşti, iar rezultatele sunt pozitive.
„Arderea cărbunelui a fost testată în cazane care sunt o replică, dar mai mică, cu cele ale Mintiei. Rezultatele sunt bune, cu încadrarea în normele de mediu. În aceste condiţii, Termocentrala Mintia ar putea deveni singura termocentrală din România care respectă normele de mediu, cu o emisie a SO2 sub 200mg/Nmc“, a spus Iştoc. El a menţionat că, în prezent, Termocentrala Mintia funcţionează doar cu o jumătate dintr-un grup energetic, din cauza lipsei de cărbune din Valea Jiului, deşi piaţa de energie este favorabilă producătorilor pe bază de combustibili fosili, cu preţuri care pot aduce profit pentru aceştia.
Sindicatul „Solidaritatea Hunedoara“ are programată azi, marţi, la Bucureşti, o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Energiei pentru a prezenta soluţiile pe care le propune. (Sorin Blada, Agerpres)
Să-i vedem pe viteji cum își mai scot acum cămașa, că prea erau mari și…
Dominic Popescu, din Petroșani Pentru reușita de la Cupa „PALIA” la șah, concurs organizat la…
Iulian V., din Petrila Pentru că a fost acuzat și trimis în judecată pentru infracțiunea…
Aproximativ 63 la sută din bugetul local al municipiului Hunedoara pe anul în curs va…
Angajații de la Apele Române protestează, fiind nemulțumiți de „distrugerea constantă” a sistemului de gospodărire…
Abia scăpat din pușcărie, tâlharul a atacat un adolescent de 15 ani, l-a amenințat că-l…