Sindicaliştii de la Termocentrala Mintia au informat SRI că vor să oprească lucrul

Adriana Năstase

Dacă ne luăm după ameninţările sindicaliştilor de la Termocentrala Mintia, atunci există riscul ca funcţionarea acestui obiectiv strategic să se întrerupă din data de 18 august 2020. Angajaţii ar putea declanşa noi acţiuni de protest. Sindicatul „Solidaritatea Hunedoara“ atrage atenţia că nu a fost elaborat un program de restructurare, iar unele drepturi salariale sunt întârziate cu cinci luni.
Sindicaliştii au transmis ieri o adresă şi către Serviciul Român de Informaţii (SRI) – Direcţia Judeţeană Hunedoara, în care semnalează că, din cauza stării financiare precare în care se află CEH, în rândurile angajaţilor Termocentralei Mintia s-a creat o stare de nemulţumire care ar putea culmina cu oprirea lucrului, începând de săptămâna viitoare.
„Am solicitat Ministerului Economiei şi Guvernului implicare. Să se ia o decizie, dacă vrea să se salveze acest producător de energie electrică. Nu am primit nici un răspuns. Am semnalat şi faptul că la ultimul protest spontan, de pe 29 iulie, salariaţii au dat un ultimatum guvernanţilor să ia o decizie în legătură cu locurile lor de muncă. Termenul ar fi pe 18 august. Suntem la a cincea lună fără anumite drepturi salariale şi nu există o altă soluţie: oprim noi, dacă nu se opreşte din cauza lipsei de cărbune“, a declarat Cristian Iştoc, liderul Sindicatului „Solidaritatea Hunedoara“. Sindicaliştii spun că restanţele se ridică la zeci de mii de lei pentru fiecare salariat.
În ceea ce priveşte programul de reorganizare al termocentralei, Iştoc a menţionat că organizaţiile sindicale nu au fost consultate de administraţie şi că, în lipsa unui dialog, sindicaliştii propun ca muncitorii afectaţi de închidere să primească plăţi compensatorii în valoare de 90.000 de lei şi venituri de completare pentru o perioadă de doi ani.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

4 ore ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

4 ore ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

18 ore ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

18 ore ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

19 ore ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

22 de ore ago