Categories: ActualitateFlash

Simota va executa cei doi ani de închisoare

Oana Mihnea

Ieri, magistraţii de la Curtea de Apel Alba au respins apelul formulat de Alin Simota (foto) la sentinţa dată de Judecătoria Deva, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese. Infracţiunea ar fi fost săvârşită în perioada în care ocupa funcţia de consilier judeţean din partea PNL.  

Prin urmare, afaceristul din Valea Jiului va executa doi ani de închisoare,  plus interzicerea anumitor drepturi, aşa cum au dispus magistraţii de la Judecătoria Deva în luna decembrie a anului trecut. La cei doi ani cu executare, „aplică inculpatului pedepsele complementare constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, în interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, respectiv în interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de administrator, director, asociat sau membru în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 10 (zece) ani“, potrivit instanţei de judecată.
În prezent, Alin Simota se află în arest preventiv, fiind cercetat în alte două dosare, unul de evaziune fiscală şi altul de iniţiere şi sprijinire a unui grup infracţional organizat.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zona noastră i-a făcut un cadou frumos iu­bitei sale…

5 ore ago

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că reușește, cu toată opoziția celor din Coaliția anti…

5 ore ago

Bulina neagră

C.E.R., acuzat de tentativă de omor Pentru că împotriva sa a fost declanșată urmărirea penală…

5 ore ago

Când ești bun, ești bun! Florin Maxim rămâne la Hunedoara pentru următorii trei ani!

Antrenorul principal al Clubului Corvinul 1921 Hunedoara a acceptat propunerea prelungirii contractului existent şi va…

5 ore ago

Nu le mai ajung banii nici lor! Polițiștii locali ies în stradă

Poliţiştii locali protestează, astăzi, în faţa Guvernului, având mai multe so­li­citări de natură financiară, dar…

6 ore ago

Tentativă de omor în municipiul Vulcan

Scenele șocante au avut loc du­minică noaptea, în fața unui club din centrul municipiului Vulcan.…

6 ore ago