Simeria: Proiect pentru atragerea voluntarilor la Crucea Roşie

Primăria Simeria, în parteneriat cu filiala orăşenească a Crucii Roşii din România, va realiza un proiect menit să atragă voluntari pentru asociaţia umanitară şi nu doar atât. Este vorba despre înfiinţarea unei săli de fitness într-un spaţiu liber din incinta imobilului asociaţiei umanitare, administraţia locală a Simeriei urmând să aloce banii necesari pentru amenajarea şi dotarea spaţiului.

Potrivit primarului Simeriei, Emil Rîşteiu (foto), sala de sport se va realiza ca urmare a mai multor solicitări venite din partea cetăţenilor. Proiectul urmează să fie propus şi supus aprobării în noul Consiliu local al Simeriei, ales în 5 iunie. „În clădirea care găzduieşte filiala Crucii Roşii Române din oraşul nostru există o încăpere mare, nefolosită, unde putem înfiinţa o sală de fitness. Este o solicitare mai veche a cetăţenilor, care mi-a fost transmisă din 2014. Vom stabili împreună cu noul consiliu local care vor fi regulile şi cum va funcţiona acest centru sportiv. Dar, principalul scop va fi acela de a apropia cetăţenii de activităţile de la Crucea Roşie, o asociaţie umanitară care luptă pentru binele lor. Totodată consider că va fi un proiect constructiv, ce va armoniza relaţiile dintre oameni, relaţii care, din păcate, sunt prea înăsprite de contextul social în care ne aflăm”, a explicat edilul Simeriei. Acesta a mai spus că din estimările sale suma necesară pentru amenajarea şi dotarea sălii de fitness va ajunge la 80.000 de lei. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

3 ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

3 ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

3 ore ago