Tribunalul Hunedoara a amânat ieri judecarea cererii de intrare în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara (CEH) pentru 23 iunie. Trebuie spus că acest dosar se află pentru a doua oară pe rolul instanţei hunedorene, după ce Curtea de Apel Alba Iulia a dispus rejudecarea cauzei, în urma soluţionării apelurilor depuse de mai multe părţi.
Motivele pentru care Tribunalul Hunedoara a dispus ieri amânarea judecăţii sunt două cereri depuse de două dintre firmele creditoare. Una a fost de recuzare a completului de judecată, iar cea de a doua de strămutare a dosarului la o altă instanţă. Cererea de recuzare a completului de judecată a fost formulată de societatea Armor Security, iar cea de strămutare a proesului de Gerom International.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instanţei, Ildiko Glăman, cererea de recuzare a completului de judecată, pe motiv că dosarul a ajuns la acelaşi judecător care a dat soluţia desfiinţată de Curtea de Apel Alba Iulia, Ioan Drăgan, a fost respinsă, hotărârea nefiind definitivă. Cererea de strămutare a dosarului de insolvenţă a CEH a fost depusă la Curtea de Apel Alba Iulia şi are termen de judecată în 16 iunie.
Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…
V.G., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…
Gurile rele au aflat despre o duduie din zonă cu ambiții cât Everestul și cu…
Lucrările la noua capelă a cimitirului Valea Seacă din municipiul Hunedoara avansează în ritm susținut,…
O eroare administrativă gravă, întinsă pe parcursul a aproape un deceniu, amenință direct buzunarele locuitorilor…
Magdalena Șerban Parcul de utilaje destinat gospodăririi comunei Peștișu Mic se extinde. Un echipament modern…