Cetăţenii din satele Pojoga şi Sălciva, aparţinătoare comunei Zam, sunt nemulţumiţi se starea drumului judeţean DJ 707 F. Din cauza traficului maşinilor de mare tonaj ce lucrează la construcţia autostrăzii, acesta se degradează pe zi ce trece.
„Se pare că în urma discuţiilor avute de conducerea judeţului cu transportatorii de piatră şi balast, aceştia se angajează să refacă ceea ce au stricat. Drumul a fost reabilitat în vara curentă de către Consiliul Judeţean Hunedoara, în administrarea căruia se află. Au existat mai multe controale legate de verificarea tonajului practicat şi se pare că se respectă marja, nu asta e problema, ci faptul că se circulă intens. Referitor la transportatorii de masă lemnoasă, de care se plâng mai toţi colegii mei, până acum nu ne-au făcut probleme, respectă graficul şi tonajul impus. Deci, suntem un caz fericit. Inevitabil, se circulă şi pe drumurile comunale, ca să se ajungă în judeţean. Dar nu avem o exploatare considerabilă de masă lemnoasă în zona noastră. Posibil ca şi aspectul respectiv să influenţeze în bine situaţia”, a spus Sorin Nistor (foto), primarul comunei Zam. Acesta a mai dat asigurări că împreună cu Ocolul Silvic Dobra, Consiliul Local al comunei Zam va încerca să asigure cetăţenilor necesarul de lemne pentru foc. Ajutorul se oferă în baza unei solicitări făcute către administraţia locală, iar condiţia principală este ca respectivele persoane să nu aibă în proprietate pădure sau păşune. În ce priveşte şcolile din comună, aprovizionarea s-a făcut deja din bugetul unităţii de învăţământ gimnazial din Zam.
Frăția penalilor se pregătește să pună mâna pe o urbe din regiune, ori cel puțin…
Procurorii olandezi descriu cazul furtului Coifului de la Coțofenești și a brățărilor dacice drept unul…
Quentin Maël-Gilles-Eric, adolescent din Petrila Pentru că a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de…
Iulian O., din Petroșani Pentru că este acuzat și judecat pentru infracțiunea de înșelăciune.
Polițiștii rutieri desfășoară, în perioada 13–19 aprilie 2026, acțiunea SPEED, parte a calendarului european ROADPOL,…
Individul a băgat în buzunar aproape 90.000 de lei, banii care reprezentau pensiile a 73…