Categories: Comunitate

Zam: începe modernizarea drumurilor comunale

Magdalena Şerban

Comunitatea din Zam nu va plăti în acest an impozite mai mari, administraţia publică hotărând să nu majoreze dările, însă fiind nevoită, conform legii, să actualizeze valorile la rata inflaţiei.
„Am aplicat acel indice de 4,75 la sută, deoarece cadrul legal ne obligă. În ultimii trei ani nu am perceput nici o majorare. Nu vrem să mai punem o greutate pe umărul oamenilor. Şi aşa au destule. Îi anunţ pe cetăţenii (persoane fizice) care vor să beneficieze de reducerea de 10 procente la plata impozitelor că sunt aşteptaţi să le achite până în 31 martie. După data respectivă, nu se mai ia în calcul bonificaţia. Doresc să le mulţumesc celor care sunt prompţi şi vin din timp, conştientizând că administraţia publică se bazează pe solidaritate, contând fiecare ban“, a arătat Sorin Nistor (foto), primarul comunei Zam.
Acesta a mai spus că anul 2020 a venit cu trecerea la lucrările în teren pentru proiectul ce prevede modernizarea unor drumuri din interiorul comunei (satele Zam, Sălciva şi Pojoga). „Ne vom apuca în sfârşit de treabă. Finanţarea am câştigat-o prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), dar nu am putut să sărim peste etapele birocratice. La fel ca toţi colegii, am respectat termenele impuse. Astfel de investiţie necesită proiectare, dar şi avize. Deci, timp. Aşteptăm să ne fie emisă autorizaţia de construcţie, iar când vremea se schimbă în bine dăm startul la asfaltare. Aşteptăm şi cifrele din noul buget. În 2019 ne-am descurcat cu fondul salarial şi indemnizaţiile, dar nu ne-am permis să facem investiţii din alocările proprii. Sperăm să se schimbe situaţia. Ne dorim foarte mult să finalizăm modernizarea căminului cultural din satul principal, de doi ani stagnând, din lipsa banilor“, a mai subliniat primarul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un proiect rămas fără piștari din puș­cu­lița statului este pe cale să stârnească și mai…

5 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost aleasă prim-vicepreședinte a femeilor social-democrate…

5 ore ago

Bulina neagră

Iosif N., din Vulcan, recidivist Pentru că este la un pas de a ajunge în…

5 ore ago

Arestat după ce a vândut droguri într-un local din Deva

Procurorii Direcției de Investigare a In­frac­țiunilor de Criminalitate Organizată și Te­ro­rism – Biroul Teritorial Hunedoara…

5 ore ago

Solicitările la 112 pe perioada caniculei, creștere cu 10 la sută în județ

Șeful DSU, Raed Arafat, a îndemnat ca în perioada de caniculă și mai ales în…

5 ore ago

Directorul unei firme, prins cu amanta, și-a amenințat soția că o omoară

Bărbatul de 47 de ani, din Petrila, a fost acuzat de săvârșirea infracțiu­nilor de amenințare…

5 ore ago