Un hunedorean în vârstă de 37 de ani este cercetat de poliţişti, după ce şi-a bătut întreaga familie. Ieri noapte, bărbatul a băut cu mult peste măsură, iar apoi, s-a dus acasă cu chef de scandal. A început încă de la intrarea în bloc, unde a spart uşa, după care a urcat în locuinţă şi a început să se certe cu concubina sa. Nu se ştie ce l-a supărat atât de tare, încât şi-a luat iubita la bătaie, după care a agresat-o şi pe fetiţa, de numai doi ani, pe care o au împreună, dar şi pe părinţii concubinei sale, care locuiesc în aceeaşi casă, în localitatea Fornădie. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru distrugere şi lovire sau alte violenţe. (C. Ghenea)
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…
Acțiune de salvare a salvamontiștilor hunedoreni în zona centrală a Masivului Retezat. Acolo, o turistă…