Ioan Petru Groza a părăsit ieri Penitenciarul Bârcea Mare, după aproape doi ani petrecuţi în detenţie. Acesta a ajuns în libertate, deoarece Judecătoria Deva i-a admis cererea de liberare condiţionată în 14 noiembrie, decizia instanţei nefiind contestată de procurori. Ioan Petru Groza a ajuns în spatele gratiilor în decembrie 2014, fiind condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare. Alături de acesta au mai fost condamnate alte nouă persoane. Ciprian Hidişan State a primit o pedeapsă de şase ani şi patru luni închisoare. Ion Nedelcu, Florin Ioan Nistor, Mugur Niu Nedelcu, Mihai Zercula, David Magda au fost trimişi după gratii pentru cinci ani, iar Adrian Marcel Nistor pentru şase ani şi două luni. Alberto Ioan Deak şi Iulian Ceia, considerat capul grupării, au primit câte doi ani de detenţie.
Sentinţa în dosarul „Comorile dacice I” a fost dată după 10 ani de la începerea judecăţii. Acesta a fost primul proces, început în anul 2005, legat de braconajul arheologic de la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei. În afară de acesta, pe rolul instanţelor de judecată au mai fost înregistrate alte trei dosare, în care procurorii anchetau cazuri de furturi de bunuri de patrimoniu din siturile arheologice din Munţii Orăştiei. (N. Bumbac)
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…
Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 26 martie 2026, în jurul orei…
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în seara de 26 martie 2026, în jurul orei…
Vorbesc gurile rele că între doi colegi dintr-o unitate sanitară s-a înfiripat o poveste de…
Tiberiu Marin, elev în clasa a XII-a din Orăștie Pentru că a obținut nota 10…
Constantin H., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost reținut, după ce nu a respectat…