Categories: Actualitate

Și-a înscenat un jaf în Defileul Jiului

Un bărbat din municipiul Petroșani a pus la cale un plan de a rămâne cu banii unei firme pentru care făcea transport de marfă.
A crezut că planul său este fără cusur, dar a fost prins după o anchetă minuțioasă. A scăpat de pușcărie, pentru că s-a împăcat cu cei prejudiciați, dar a fost condamnat pentru că a pus autoritățile degeaba pe drumuri.

A mințit în fața judecătorilor
Se întâmpla în anul 2015, iar bărbatul făcuse un transport de marfă în zona Olteniei, de unde a încasat contravaloarea ei. Mihai F., de 40 de ani, a decis la întoarcerea spre Petroșani să-și pună planul în aplicare pentru a rămâne cu cei peste 6.000 de lei. Astfel, aproape de Petroșani, a oprit un șofer care circula prin defileu și i-a cerut ajutor. ”În zona Polatiște, în jurul orei 02:00, a oprit la semnele făcute de un bărbat și o femeie (în apropierea cărora se afla o dubă albă), a coborât din autoturism (lăsând cheia în contact) și s-a deplasat către cei doi, moment în care o altă persoană l-a împins din spate, astfel că a căzut pe burtă pe nisip, unde a fost apăsat puternic pe spate cu genunchiul și cu ceva ascuțit, a fost amenințat de o voce groasă (că îi va fi tăiat gâtul și va fi omorât), apăsat cu mâna pe cap (fiindu-i astfel pus capul în nisip) și controlat în buzunare, de unde i-a fost luat telefonul mobil. A precizat, de asemenea, inculpatul că a simțit când din spate i-a fost smuls lanțul de la gât și, după câteva minute, a fost eliberat, iar bărbatul respectiv s-a urcat în duba albă, care a plecat în viteză către Petroșani, inculpatul constatând că din autoutilitara condusă de el lipsesc: plasa în care avea suma de (…) lei (lăsată pe scaunul din dreapta) și portofelul”, se regăsea în plângerea făcută către autorități de individ. Polițiștii au realizat în urma cercetărilor că ceva nu se leagă, iar pas cu pas i-au demontat susținerile. Mihai F. a fost trimis în judecată pentru înșelăciune iar zilele trecute a fost condamnat. Judecătoria Petroșani l-a condamnat la pedeapsa de 5.000 lei amendă penală (200 de zile-amendă a câte 25 lei/zi-amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare. A scăpat de o condamnare și pentru infracțiunea de înșelăciune, pentru că a restituit banii furați. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii de serviciu că un per­sonaj din zonă se dă de ceasul morții, să…

9 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a învestit în stadionul din municipiu, astfel…

9 ore ago

Bulina neagră

F.R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire.

9 ore ago

Mai puțini funcționari în primării, în prefecturi, mai puțini polițiști locali. Mai puțini

Guvernul Bolojan a propus două or­do­nanțe de urgență pentru promovarea tă­ie­rilor din administrație și lansarea…

9 ore ago

Tineri reținuți după ce au furat o mașină și apoi au abandonat-o pe câmp

Poliţiștii din Simeria au reținut doi tineri de 16 ani, bănuiți de săvârșirea mai multor…

9 ore ago

Hoț din magazine, prins cu mezelurile dosite în borsetă

S-a întâmplat la Petrila, într-un super­market, unde individul a fost o­prit pentru control de agenții…

9 ore ago