Categories: ActualitateFlash

Şi-a înjunghiat tatăl, din cauza reproşurilor

Oana Mihnea
Maximilian Gânju

Un tânăr de 25 de ani din municipiul Lupeni a fost reţinut de poliţiştii din localitate, şi ulterior arestat, după ce şi-a lovit tatăl cu un cuţit. O singură lovitură l-a atins pe bărbat într-o zonă vitală şi aproape l-a omorât.
Potrivit comunicatului emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, între cei doi, tată şi fiu, a izbucnit un conflict marţi seara, în jurul orei 22.00, din cauză că tânărul a luat şi a vândut câteva bunuri din casa părintelui său, reproşuri care l-au scos pe tânăr din sărite, mai ales că, se pare, era şi băut. Darius Cătălin Codreş (foto) a pus mâna pe un cuţit de bucătărie cu lama de 10,7 cm şi l-a înjunghiat în zona abdominală. A dat de trei ori cu cuţitul şi o lovitură l-a atins pe bărbat într-o zonă cu organe vitale, iar după ce omul s-a prăbuşit, agresorul a fugit de acasă. Medicii au fost cei care i-au anunţat pe poliţişti, iar aceştia din urmă au reuşit să dea de urma agresorului şi să-l reţină. Au aflat că s-a ascuns pe parcursul zilei de miercuri şi pus în faţa probelor, a recunoscut fapta. Tatăl înjunghiat a fost internat la Spitalul de Urgenţă din Petroşani şi medicii l-au băgat imediat în operaţie, dat fiind faptul că starea sa era foarte gravă, lama cuţitului afectându-i şi organe interne.
Potrivit chirurgilor petroşăneni, pentru moment, victima este supravegheată permanent şi starea sa este stabilă. Chiar dacă medicii au reuşit în urma operaţiei să-i salveze viaţa bătrânului, se tem să nu apară complicaţii. Dacă va fi găsit vinovat pentru tentativă de omor, tânărul care a vrut să-şi omoare tatăl riscă o pedeapsă de până la 25 de ani. Darius Cătălin Codreş a fost audiat de procurori pentru tentativă de omor calificat asupra unui membru de familie şi prezentat apoi magistraţilor de la Tribunalul Hunedoara cu propunere de arestare preventivă. Propunerea procurorilor a fost acceptată de judecător, aşa că tânărul îşi va petrece următoarele 30 de zile în arest preventiv.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

2 zile ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

2 zile ago