O NĂZUINŢĂ SOCIALĂ NĂSCUTĂ ACUM 84 DE ANI ŞI ÎMPLINITĂ: C.A.R. ZARAND – DINSPRE TRECUT, PRIN PREZENT, SPRE VIITOR

O întoarcere în timp privitoare la conceptul, poate altruist la început, al ajutorului reciproc, este benefică şi necesară, mai ales acum, când stăpâniţi de un egoism de cele mai multe ori nemotivat, uităm să-i fim alături, cu mintea şi cu sufletul, aproapelui nostru.
Cercetând trecutul oraşului nostru, constatăm că aici, la Brad, ajutorul reciproc a reprezentat nu numai o năzuinţă, la vremea apariţiei sale, ci a generat, în mod obiectiv, înfăptuiri sociale.
Aşadar, o privire istorică este binevenită.
Nădejdile de înnoire a vieţii au luat avânt, în străvechiul ţinut al Zarandului, cu o populaţie hotărâtă şi dârză, mai ales după Unirea de la 1 Decembrie 1918, când locuitorii acestor meleaguri trăiau sentimentul unui nou început. Un impuls puternic a fost dat de către conducătorii Societăţii Miniere MICA, după preluarea, în 1920, a exploatărilor aurifere din Brad şi din zonă, aceştia înţelegând perfect necesităţile naţional-sociale din acest ţinut. Numai această cunoaştere putea conduce la stabilirea unei doctrine, a unui program şi a metodelor de acţiune socială, pe care, până la naţionalizare, MICA le-a promovat şi aplicat cu remarcabile rezultate şi înfăptuiri.
Interesul a fost concentrat, în special, pe cultura muncii, dar şi pe cultura sănătăţii, cultura minţii şi cultura sufletului. Nimic nu era de neglijat: nici munca în bune condiţii în mină, nici activitatea minerilor în afara acesteia, în propriile familii şi gospodării, cu atât mai mult cu cât o bună parte dintre muncitorii mineri trăiau în satele din zona Brad.
Pornind de la aceste deziderate, probabil după modelul nemţesc al activităţii aşa-zis „cooperative”, conducătorii (nemţi) ai Societăţii MICA Brad, au susţinut înfiinţarea, la 1 septembrie 1931, a CASEI DE ECONOMIE ŞI ÎMPRUMUT A MUNCITORILOR.
Numărul membrilor, cu toţii lucrători mineri din zona Brad, a fost, la început, deci la 31 decembrie 1931, de 2.308, ajungându-se ca, în 1938, la aceeaşi dată, să fie de 2.829, proporţional cu numărul membrilor crescând şi capitalul depus, care putea fi obligatoriu şi facultativ.
Din situaţiile existente rezultă, cu prisosinţă, rolul social-economic pe care şi l-a propus această Casă de Economie şi Împrumut.

Câteva exemple ar fi concludente:

Anul                Sold depuneri      Împrum. acordate
1932     lei            289.076                    289.076
1933      „             987.314                 2.494.338
1935      „          3.170.744                 7.108.143
1937      „          7.005.064               11.280.159
1938      „          9.373.582               13.461.374

Documentele ne dau informaţii şi despre destinaţia sumelor împrumutate. Astfel, aproximativ 48 la sută din aceste sume au fost folosite pentru construcţia de case, gospodării ţărăneşti, reparare-consolidare de locuinţe şi exploatări agricole. 30 la sută au fost folosite pentru cumpărare de pământ, peste 7 la sută pentru cumpărarea unor unelte agricole, 7 la sută îmbrăcăminte şi alimente şi 8 la sută pentru cheltuieli diferite, cum ar fi: boală, sănătate, şcolarizarea copiilor etc. Se spune că diferenţa, în ceea ce priveşte nivelul de trai, dintre minerii-plugari şi cei care rămăseseră să muncească doar ogorul, era vizibilă, în acele timpuri.
După un an, la 1 august 1932, lua fiinţă şi CASA DE ECONOMIE ŞI ÎMPRUMUT A FUNCŢIONARILOR, care şi-a început activitatea cu 156 membri, pentru ca la sfârşitul anului 1938, numărul acestora să crească la 181, suma totală acordată ca împrumut în acest interval fiind de 14.098.240 lei. Destinaţia acestor împrumuturi a fost, însă, oarecum diferită de cea a minerilor, şi anume: 36 la sută din bani erau folosiţi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă (nevoi casnice, îmbrăcăminte, alimente), 23 la sută pentru cumpărări de imobile, 19 la sută pentru sănătate şi copii, 15 la sută pentru construcţii, 7 la sută pentru nevoi de viaţă.
Putem, deci, concluziona, că aceste instituţii reprezentau un mod real de creştere a nivelului de trai al diferitelor categorii sociale care trăiau şi munceau în Brad şi zonă, dar şi un model de solidaritate şi asociere, atât de necesare pentru progresul comun, foarte vizibil ca realizări până în 1948.
După 1948, an al naţionalizării, casele se lichidează, iar membrii acestora şi fondurile rămase se transferă Casei de Ajutor Reciproc de pe lângă Comitetul de Întreprindere Minieră Barza. Conferinţa din 12 octombrie 1954 a noii conduceri hotărăşte înfiinţarea noii Case, fapt confirmat şi de către Comitetul Central al Sindicatului Muncitorilor din Industria Metalurgică şi Construcţii de Maşini, prin adresa nr. 3203 din 18 martie 1955, activitatea continuând în acest mod până în anul 1990, când, datorită schimbărilor fundamentale de pe scena politică a ţării, Casa îşi schimbă denumirea, devenind CASA DE AJUTOR RECIPROC BARZA. Statisticile ne arată că, la 30 decembrie 1990, numărul salariaţilor Întreprinderii Miniere Barza era de 6.650, din care 6.150 erau membrii ai Casei de Ajutor Reciproc, fondurile sociale fiind în sumă de 79.309.254 lei, în acelaşi an acordându-se împrumuturi de 74.319.380 lei unui număr de 4.513 solicitanţi.
De subliniat că, în toată această perioadă, activitatea Casei s-a desfăşurat într-un sediu oarecum impropriu, aparţinând Minei Barza, însă, în anul 1992, la sugestia benefică a Uniunii judeţene a CAR Hunedoara, CAR-Barza începe construcţia unui sediu propriu, pe un teren situat într-o zonă centrală a oraşului Brad, lucrarea finalizându-se la sfârşitul anului 1998. Astfel că, la începutul lunii ianuarie 1999, CAR – Barza îşi transferă activitatea într-un spaţiu propriu şi, drept urmare îşi schimbă şi denumirea, devenind CAR Barza-Brad. De reţinut că, la data mutării în noul spaţiu, Casa număra 3.589 membri şi înregistra fonduri sociale în sumă de 3.546.363 mii lei.
Consecinţa funcţionării într-un imobil spaţios, decent, funcţional şi central, dotat cu mobilier şi sisteme de calcul moderne, dar şi cu personal calificat, a dus la creşterea numărului de membri, a fondurilor sociale ale acestora, dar şi a valorii împrumuturilor acordate.
Astfel, în anul 2000, se înregistrau 4.398 membri, fonduri sociale de 7.304.432 mii lei, acordându-se 9.515 împrumuturi în valoare de 17.264.679 mii lei.
2006 a fost anul în care mineritul, acea meserie care data de peste 2.000 de ani în acest ţinut, a fost desfiinţat ca nerentabil în contextul actual al economiei de piaţă, fiind urmat de disponibilizarea salariaţilor din acest sector, adică tocmai aceia care constituiseră baza, majoritatea membrilor CAR Barza-Brad. A urmat înfiinţarea unor alte unităţi economice mici şi mijlocii care au atras forţa de muncă disponibilizată, rămânând alături şi pensionarii, foşti mineri, ceea ce a făcut ca, la 31 decembrie 2006, numărul membrilor să fie de 4.162, cu fonduri sociale de 3.712.025 lei. S-au acordat 4224 împrumuturi în valoare de 6.470.670 lei.
Anul 2006 a fost şi anul în care CAR Barza-Brad îşi modifică denumirea, devenind CAR Municipal Brad. Ceea ce a urmat a venit firesc, şi anume fuziunea, în anul 2008 cu CAR Spital Brad şi cu CAR Învăţământ Brad, pentru ca, în 2010, să se producă şi fuzionarea cu CAR Unificat Brad. Drept urmare a acestor fuziuni, a crescut numărul de membri, la sfârşitul anului 2010 acesta fiind de 6.818, cu fonduri sociale în valoare de 11.889.071 lei, ceea ce a dus şi la gândirea unei strategii de dezvoltare, care a fost adoptată şi este aplicată în continuare. Această strategie a vizat extinderea în teritoriu, prin înfiinţarea unor agenţii în mediul rural, spre a-i scuti pe membri de deplasările costisitoare la Brad.
În răstimpul dintre 2010 şi până în prezent, casa a deschis şase agenţii în localităţi situate de-a lungul cursului râului Crişul Alb, de la izvoarele acestuia, la Blăjeni şi până în localitatea Buteni din judeţul Arad, dar şi o agenţie în localitatea Luncoiu de Jos.
Strategia de extindere aplicată a impus necesitatea schimbării denumirii instituţiei, fapt care s-a produs în luna martie 2014, când conferinţa membrilor a aprobat denumirea de  CAR – ZARAND I.F.N.
Sfârşitul anului 2014 a marcat creşterea numărului membrilor  la 8.184, dar şi o sporire a fondurilor sociale ale acestora la 19.746.596 lei, aceşti doi indicatori confirmând încrederea de care se bucură această instituţie financiară nebancară. 2014 a fost şi anul în care s-au aprobat şi acordat 4.275 împrumuturi în valoare de 14.457.400 lei care au contribuit la  acoperirea unor nevoi reale ale membrilor şi ale familiilor acestora.
Ne place să credem, asemenea celor care au început, în urmă cu 84 de ani această activitate izvorâtă din spiritul de solidaritate şi ajutorare în comun, că o parte măcar din înfăptuirile ce se vor produce în viitor în viaţa oamenilor din acest vestit ţinut al Zarandului, al cărui nume îl poartă cu demnitate şi Casa noastră, vor fi şi rodul muncii noastre.

Ec. Ramona Petrucean, preşedinte