Categories: Actualitate

Şi-a îndesat în plasă zeci de lalele

În plin centrul municipiului Petroşani, ziua în amiaza mare, o localnică în vârstă de 59 de ani a smuls aproape 50 de lalele din rondurile de flori şi le-a îndesat într-o plasă. Femeia respectivă a mai fost prinsă şi în trecut la furat de flori de pe domeniul public.
„Aproape 50 de lalele a smuls din Parcul Carol Schreter din Petroşani o femeie, până în momentul în care a fost surprinsă de po­liţiştii locali, care au şi sancţionat-o con­travenţional. Reprobabila faptă s-a petrecut luni, ziua în amiaza mare, şi a fost sesizată şi de alţi localnici, care s-au revoltat. În momentul în care a fost surprinsă de o patrulă a Poliţiei Locale Petroşani, femeia, în vârstă de 59 de ani, din Petroşani, avea asupra sa nu mai puţin de 47 de fire de lalele. Pentru că a smuls florile de pe do­meniul public, femeia a fost sancţionată contravenţional de Poliţia Locală cu suma de 300 de lei, conform HCL 165/ 2019”, a informat Biroul de presă al municipalităţii. Persoana în cauză a mai fost amendată de poliţiştii locali cu 500 de lei, din cauză că nu purta masca de protecţie, aşa cum pre­văd normele legale în vigoare.Mii de lalele sunt plantate primăvara de către angajaţii Primăriei Petroşani, florile provenind din serele proprii. Circa un sfert dintre ele sunt furate după cum constată angajatele care scot bulbii toamna şi-i pun la păstrare pen­tru replantarea din anul următor. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

o zi ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

2 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

2 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

2 zile ago