Un tânăr abia scăpat din pușcărie după o condamnare de peste 4 ani, a ajuns iarăși în penitenciar. Asta, după ce el a sărit în apărarea iubitei lui și
l-a bătut pe un bărbat din județul Alba, care o înjurase pe femeie.
Incidentul s-a petrecut în Gara Aiud. Un bărbat a înjurat-o pe iubita tânărului, ceea ce i-a adus niște pumni în cap. Agresoul a fugit apoi, împreună cu femeia. Recidivistul și iubita sa au fost prinși de polițiști în stația CFR Teiuș, tânărul fiind acuzat de loviri și alte violențe. Judecătorii au stabilit că fapta a fost comisă în termenul de încercare al liberării condiţionate din pedeapsa de 4 ani, din care inculpatul a fost liberat cu un rest rămas neexecutat de 665 de zile închisoare. Instanța a ținut cont și de provocarea victimei, dar acest lucru nu l-a scăpat de o nouă condamnare cu executare pe agresor, care s-a întors după gratii.
Într-un oraș din zonă, ăia cu grade mai mici, care intră sub comanda șefului urbei,…
Vasile Jurca, primarul orașului Petrila Pentru că a sprijinit și în acest an organizarea Festivalului…
Geanina M., din Lupeni, recidivistă Pentru că i-au fost respinse toate încercările de a scăpa…
Un bărbat de 38 de ani, din comuna Bretea Română, a fost reținut pentru 24…
Polițiștii rutieri din județul Hunedoara intensifică, pe parcursul lunii septembrie, acțiunile preventive și de control…
Magdalena Șerban O investiție strategică majoră finanțată prin Programul Sănătate, dedicată modernizării masive a depistării…