Categories: FlashSport

Seria neagrã a fotbalului judeţean continuã

Ciprian Marinuţ

Universitatea Petroşani a devenit a cincea câştigătoare a Ligii a IV-a Hunedoara care ratează promovarea în eşalonul superior, după ce în ultimii patru ani, alte patru campioane ale judeţului eşuaseră în tentativa de a urca în Liga trei. „Studenţii” grupării din Valea Jiului au pierdut cu scorul de 0-2 (0-2) meciul de baraj cu Ştiinţa Turceni, campioana judeţului Gorj, disputat ieri, la Reşiţa.
Învinşi, fără drept de apel
Cu o echipă foarte tânără şi cu un portar improvizat, Universitatea Petroşani a început cu trac cel mai important meci al sezonului, derulat pe o căldură sufocantă. Gorjenii au profitat de situaţie şi au deschis scorul în minutul şapte prin Simcea, în urma a trei cornere consecutive. „Studenţii” au rămas fără reacţie şi au jucat modest în continuare, iar dominarea grupării din Turceni s-a accentuat. Superioritatea Ştiinţei s-a concretizat pe tabela de marcaj în minutul 28, când Apetroaie a transformat cu siguranţă o lovitură de la 11 metri, acordată în urma unui fault al lui Arcuş. Universitatea a încercat să întoarcă rezultatul în repriza secundă, însă eforturile studenţilor au rămas fără rezultat pe tabelă. Soare (57) a ratat o ocazie imensă, iar apoi arbitrul Cătălin Botaş (Timişoara) a refuzat o lovitură de pedeapsă pentru petroşăneni, după ce Bobină (65) a fost faultat în careu de portarul advers. În prelungiri, echipa din Petroşani a trimis şi mingea în bară, dar promovarea a rămas un vis neîmplinit.
Unde sunt echipele de altădată?
Al cincilea eşec consecutiv al reprezentantelor judeţului nostru la meciurile de baraj pentru Liga a III-a pune sub semnul întrebării calitatea fotbalului practicat de echipele din competiţia păstorită de AJF Hunedoara. Din 2008, atunci când Dacia Orăştie reuşea promovarea, Retezatul Haţeg, FC Hunedoara, Jiul Petroşani şi CS Vulcan au pierdut, pe rând, duelurile pentru accederea în Liga a III-a cu adversarele din celelalte judeţe. Situaţia e cu atât mai îngrijorătoare şi dureroasă, cu cât avem o singură echipă în fotbalul divizionar (FC Hunedoara în Liga a III-a), iar altădată fotbalul din judeţ era unul de top, având două echipe în primul eşalon, 5-6 în Liga secundă şi peste 10 în eşalonul trei. E drept că în timpurile de glorie ale fotbalului hunedorean şi economia judeţului duduia şi nu era pe butuci ca acum.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Anunță cârcotașii că un personaj negativ din zonă se duce pe la primari și îi…

22 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a investit în echipa de fotbal Corvinul Hunedoara…

22 de ore ago

Bulina neagră

C.H., acuzat de pornografie infantilă Pentru că este acuzat de pornografie infantilă şi racolarea minorilor…

22 de ore ago

Ministrul Natalia Intotero spune că Boloş nu îi mai răspunde la telefon din octombrie şi că a tăiat finanţările unor proiecte

Ministrul Familiei, Tineretului şi Ega­lităţii de Şanse, Natalia Intotero (foto), a afirmat ieri, la Arad,…

22 de ore ago

Erbicide expirate – vândute agricultorilor din Țara Hațegului

Chimicalele folosite în combaterea dăunătorilor vândute de o firmă din Păclișa erau ieșite din termenul…

22 de ore ago