Cristina Ghenea
Magistraţii de la Curtea de Apel Craiova au amânat cu încă o săptămână pronunţarea sentinţei în dosarul ”abatajul morţii” de la mina Petrila. Trei foşti şefi ai exploatării miniere sunt învinuiţi, în acest dosar, pentru producerea accidentului de muncă din 2008, soldat cu moartea a 13 ortaci. Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Craiova, Aurel Ilie, ”instanţa a decis amânarea pronunţării soluţiei pentru vineri, 11 mai”.
Magistraţii doljeni judecă recursul declarat de părţile din dosar, în urma sentinţei prin care Aurelian Necula, fostul director al EM Petrila, Gheorghe Roşu, inginerul şef securitate minieră şi Dan Ştefan Ungur, şeful staţiei de salvare minieră au fost condamnaţi la închisoare cu executare. Fostul director Aurelian Necula a fost condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare, Gheorghe Roşu a fost condamnat la şase ani şi şase luni de detenţie, iar Dan Ungur, la şase ani şi şase luni de închisoare. Cei trei au fost învinovăţiţi de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi de infracţiuni privind nerespectarea măsurilor de protecţie a muncii.
La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…
Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…
Vorbesc gurile rele că doi amici s-au certat, după ce unul dintre ei nu i-a…
Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…
I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…
Magdalena Șerban Ce ar trebui să facă operatorul de salubritate când datoriile pentru serviciile oferite…