Senatorul PP-DD de Valea Jiului, Haralambie Vochiţoiu, i-a adresat o interpelare ministrului Sănătăţii, având ca obiectiv situaţia spitalelor din România.
El solicită ca să-i fie prezentată o situaţie a finanţării tuturor spitalelor din ţară, ce fonduri au fost alocate acestor unităţi de către consiliile judeţene şi cele locale, ce obiective au fost finanţate cu banii respectivi. Pe Vochiţoiu îl mai interesează şi ce dotări au fost făcute în spitalele româneşti, reparaţiile capitale efectuate şi finanţarea obiectivelor de modernizare, transformare şi extindere a construcţiilor existente. „Vreau să ştiu cuantumul sumelor primite de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii, din anul 2010, până în prezent, de către casele de asigurări de sănătate pentru sediile acestora în fiecare judeţ în parte, inclusiv capitală, în ceea ce priveşte reabilitări, modernizări, închirieri, cumpărări, dotări”, spune senatorul PP-DD în interpelarea adresată ministrului Sănătăţii.
Taxă de 1 leu de locuitor
Senatorul Vochiţoiu vrea în plus, ca autorităţile publice locale care nu au în administrare spitale, dar cetăţenii din localităţile respective beneficiază de asistenţă medicală, să contribuie printr-o taxă de solidaritate, în funcţie de numărul de locuitori, la un fond administrat de Ministerul Sănătăţii şi repartizat spitalelor din această reţea, în funcţie de numărul de paturi. „Am calculat că jumătate din populaţia ţării trăieşte în localităţi cu spitale, iar cealaltă jumătate, în localităţi unde nu funcţionează spitale. Ca atare, am estimat că dacă administraţiile locale care nu au unităţi medicale ar da câte un leu pe lună pentru fiecare locuitor către spitale, s-ar strânge aproximativ 10 milioane de lei pe lună. Aceşti bani nu rezolvă toate problemele spitalelor noastre, dar ajută”, a declarat senatorul PP-DD Haralambie Vochiţoiu. Parlamentarul PP-DD susţine că nu este vorba despre o nouă taxă în Sănătate, ci doar de o redistribuire a banilor de la unele primării către spitalele care deservesc populaţia din jur. Iar taxa respectivă, susţine Vochiţoiu ar putea elimina coplata. (S. Popa)
Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu venituri reduse pot depune cererile și declarațiile pe propria…
Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii locale și eficientizarea serviciilor…
Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…