Senatoarea Carmen Hărău candidează pentru un nou mandat la şefia organizaţiei femeilor liberale

Sorina Popa

Femeile din organizaţia PNL din judeţ îşi vor alege o nouă conducere, duminică, 26 noiembrie 2017, la Teatrul de Artă din municipiul Deva. În prezent, senatoarea Carmen Hărău (foto) este preşedinta organizaţiei judeţene a femeilor liberale. Mandatul este de patru ani.

Patru pe două posturi
Candidaturile au putut fi depuse până ieri la ora 16. Potrivit secretarului executiv al PNL Hunedoara, Vasilică Potecă, au fost depuse două candidaturi pentru şefia organizaţiei femeilor liberale. Este vorba de senatoarea Carmen Hărău şi de consiliera judeţeană Lenuţa Armean. Structura conducerii acestei organizaţii arată astfel: preşedinte, doi prim-vicepreşedinţi, 10 vicepreşedinţi, un secretar general, doi secretari generali adjuncţi, un preşedinte de Comisie de arbitraj şi un preşedinte Curte de Onoare şi Demnităţi. Pentru cele două posturi de prim-vicepreşedinţi s-au înscris patru liberale, Voichiţa Tebieş, Iuliana Raicu, Lenuţa Armean şi Marcela Grecu. Ultima a trecut o perioadă la ALDE, iar acum se vede treaba că a revenit la PNL.
„Intenţia mea de a candida pentru al doilea mandat de preşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL) din judeţ are în vedere consolidarea unei echipe politice puternice la nivelul judeţului Hunedoara, prin continuitate. Reamintesc cititorilor dumneavoastră că în mandatul care tocmai se încheie, doamnele liberale din judeţul Hunedoara au fost implicate în numeroase proiecte care au venit în sprijinul cetăţenilor, prin creşterea calităţii educaţionale, prevenirea şi apărarea personală şi colectivă în faţa bolilor, promovarea interesului pentru valorile tradiţionale româneşti. Proiectul politic pe care-l voi propune colegelor va fi prezentat în cadrul conferinţei de alegeri de duminică”, a declarat Carmen Hărău, senator PNL de Hunedoara şi preşedinta OFL din judeţ.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cât de mizerabil! Gu­rile rele din regiunea noas­tră spun că un in­divid, un terchea-ber­chea, un…

11 ore ago

Bulina albă

Dr. ing. George Artur Găman, director general INCD INSEMEX Petroșani Pentru că a devenit membru…

11 ore ago

Bulina neagră

Ion C., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat pentru distrugere după ce a incendiat…

11 ore ago

Incendiu puternic la Hunedoara

Un puternic incendiu a cuprins, re­cent, mai multe construcții impro­vi­zate din municipiul Hunedoara. La sosirea…

11 ore ago

Un piroman din Hunedoara a incendiat casa unei vecine de două ori în aceeași seară

Individul s-a îmbătat și a zis să-i dea o lecție femeii cu care avea de…

11 ore ago

Luncoiu de Jos: apa, la mâna lui Dumnezeu

Magdalena Șerban Peste 100 de comunități din România au restricții la apa de la rețea…

11 ore ago