Dumitru Bârlida (foto), în vârstă de 71 de ani, este cel mai vechi şef de formaţie salvamont din ţara noastră şi şi-a dedicat 45 de ani din viaţă turiştilor care au vizitat Parângul.
Bârlida a demisionat din funcţia de conducere, dar va rămâne în continuare salvator voluntar în cadrul Salvamont Petroşani.
A participat la sute de misiuni de salvare montană şi mii de turişti i-au fost recunoscători pentru că le-a venit în ajutor de-al lungul timpului. A decis că şi-a făcut datoria în cei 45 de ani dedicaţi salvării de vieţi, iar acum este timpul să se retragă din fruntea salvatorilor din Parâng. Nu va renunţa la Salvamont, pentru că i-a intrat în sânge, iar experienţa sa vastă poate fi de folos în continuare.
”Am avut o întrunire cu toţi salvamontiştii din Petroşani şi cu colegii de la Deva şi am luat decizia de a demisiona din funcţia de şef al Formaţiei Salvamont Petroşani. Am considerat că ajunge, cei 45 de ani în fruntea Formaţiei Salvamont Petroşani sunt de ajuns, dar voi rămâne în continuare membru activ. Oricare dintre colegii mei, care va prelua conducerea serviciului, va avea sprijinul meu. Le-am spus că nu se pune problema, indiferent cine va fi noul şef, îl voi susţine, îl ajut cu tot ce ştiu eu şi cu tot ce pot”, a declarat Dumitru Bârlida.
Fostul şef al Salvamont Petroşani este unul dintre cei mai experimentaţi salvatori montani din ţară, dar şi cel mai vechi şef de formaţie salvamont. O viaţă întreagă şi-a petrecut-o în munte şi dacă ar fi să o ia de la capăt, spune că ar alege să fie tot salvator montan. Salvamontiştii din Petroşani, conduşi de Bârlida, au impresionat şi peste hotare după o intervenţie de salvare spectaculoasă ce a avut loc în Slovacia. O echipă formată din şapte salvatori montani din Parâng condusă de Bârlida, aflată la un schimb de experienţă, a salvat de la peste 2.500 de metri, nu mai puţin de 30 de copii lituanieni care s-au rătăcit într-o zonă plină de pericole din Munţii Tatra Mare.
Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…
Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…
Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Judecătoria Hunedoara a respins cererea ca neîntemeiată și a sancționat-o pe reclamantă cu suma de…
Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…
Locatarii unui bloc din municipiul Vulcan traversează un adevărat coșmar din cauza comportamentului extrem al…
View Comments
Felicitari!