“Am avut parte de agitaţie. Un localnic cu ceva probleme comportamentale s-a mutat într-o staţie de autobuz din satul Spini, situată la şoseaua naţională. El are casă unde să locuiască, e în Spini, deci nu se pune problema să fie un om al străzii. Are grad de handicap mediu, însă câteodată dă dovadă de comportament ieşit din normalitate. Pur şi simplu ne-am trezit că-şi aduce hainele şi se mută în staţia de autobuz. Am lăsat lucrurile aşa, vreo două zile, să vedem ce măsuri iau autorităţile statului. Nu cred că rolul primarului e acela de a evacua persoane. Nu e în competenţa lui, dar se pare că tot el trebuie să se ocupe şi de asta. Birourile sunt pline de funcţionari, dar când se pune problema să facem ceva concret, nimeni nu se implică. Am chemat reprezentanţi ai poliţiei locale şi de la ajutor social, pe mama lui, şi am pus hainele omului în maşină şi l-am dus acasă. Asta se pare că face un primar, deşi am făcut apel la instituţiile abilitate”, a precizat Remi Bocşeri.
Dată fiind situaţia, primarul propune înfiinţarea unui serviciu special, în cadrul primăriilor, care să-şi dovedească eficienţa în astfel de situaţii ce implică evacuare, în condiţiile în care restul direcţiilor de stat nu se implică activ, atunci când e nevoie. (M. Şerban)
Mare supărare mare în rândul unui cunoscut personaj de pe plaiurile noastre mioritice, care a…
Dr. Daniel Angelescu, medic oftalmolog Pentru că și-a propus să stabilească un record mondial. El…
E.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…
Au fost tensiuni majore în Valea Jiului. Mai mulți mineri din schimbul de noapte de…
Un bărbat în vârstă de 44 de ani, recidivist, a fost condamnat la un an…
O societate comercială din județul Hunedoara, cercetată penal pentru gestionarea ilegală a deșeurilor periculoase, a…