Comisarul şef Dan Mocanu (foto), şeful Poliţiei Lupeni, nu a ieşit bine la controlul demarat la IPJ Hunedoara, de către IGPR, în urma incidentului de la Straja.
După evenimentul din Staţiunea Straja, când o salvamontistă a fost bătută de un interlop, opt poliţişti hunedoreni au fost cercetaţi disciplinar de IGPR. Verificările efectuate de Direcţia Control Intern din cadrul IGPR s-au încheiat, însă numai unul dintre cei vizaţi va trebui să răspundă pentru faptele lui. Acesta este nimeni altul decât comisarul şef Dan Mocanu, comandantul Poliţiei Lupeni. Documentele care conţin concluziile controlului au fost înaintate de IGPR către ANI şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara pentru soluţionare şi luarea măsurilor care se impun în acest caz. Pe semne că descoperirile făcute cu ocazia controlului au scos la iveală şi alte nereguli grave, care nu au legătură doar cu conflictul din Straja. Vom reveni cu amănunte în ziarul de mâine.
Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar descurcăreț a transformat biroul…
Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…
V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…
Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mobilizând…
Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…
Un tânăr în vârstă de 27 de ani din municipiul Brad a fost reținut pentru…
View Comments
Domnilor, acest Dan Mocanu este un interlop cu epoleti. A ajuns sef si ofiter cu ajutorul pilelor. A fost sustinut de insp sef Dumitru, de Zaharia si Sabau pt ca acestia erau cazati gratuit la oensiunea lui Mocanu din Straja. Acolo mincau si beau pe gratis impreuna cu familiile lor apou plecau si cu ,,portbagajele pline,,. Asa se obtin functiile in Ipj hd. Halal sefi. Demisia.