Categories: Actualitate

Şeful de post din Orăştioara de Sus, pus sub control judiciar

Natalia Bumbac

Şeful de post din Orăştioara de Sus, Florin Marc, şi patru căutători de comori din judeţ sunt anchetaţi în dosarul de braconaj arheologic, în care au avut loc 11 percheziţii în 14 martie. Toţi cei cinci au fost puşi sub control judiciar de către procurori. Poliţistul Florin Marc este acuzat de patru infracţiuni de luare de mită, iar căutătorii de comori Călin Corhan, Răduţ Crişan Stănilă, Emil Şerban şi Ioan Sergiu Sturza, de dare de mită. Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Înlăturat de la conducerea postului de poliţie
Anchetatorii arată că din probatoriul administrat reiese că în perioada 2013 – 2016, pe raza judeţului Hunedoara, în Munţii Orăştiei, zona cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia, s-au derulat o serie de activităţi de braconaj arheologic, căutătorii de comori nedeclarând rezultatele acţiunii lor. „Pentru ca şeful postului de poliţie să nu îndeplinească acte care intrau în atribuţiunile sale de serviciu şi pentru a-i proteja în acţiunile ilegale pe care le desfăşurau, subsumate braconajului arheologic, cei patru inculpaţi căutători de comori au dat mită agentului sub forma efectuării unor lucrări de construcţii, precum şi a unor terenuri”, se arată în comunicatul Parchetului ÎCCJ. În urma percheziţiilor din 14 martie, oamenii legii au găsit la domiciliile inculpaţilor obiecte de patrimoniu, respectiv patru denari romani imperiali şi patru monede din perioada lui Burebista. De asemenea, la domiciliul unuia dintre căutători a fost găsit un detector de metale neautorizat.
După ce şeful de post de la Orăştioara de Sus a fost pus sub urmărire penală, conducerea IPJ Hunedoara l-a înlăturat de pe funcţia de conducere. „Ca urmare a punerii sub control judiciar, şeful de post de la Orăştioara de Sus a fost pus la dispoziţia şefului IPJ Hunedoara  şi nu îşi va mai îndeplini atribuţiile de şef de post”, a declarat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Căutătorii de comori Călin Corhan şi Răduţ Crişan Stănilă sunt judecaţi într-un alt dosar pentru furtul şi traficarea de comori dacice, în acest caz nefiind dată o sentinţă definitivă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

6 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

6 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

6 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

6 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

6 ore ago