Consilierul județean PMP Viorel Arion (foto) s-a enervat, vineri, la ședința în care s-a aprobat bugetul județului, deoarece președintele Laurențiu Nistor a dat prea multe explicații aleșilor despre ce se face cu banii hunedorenilor.
„Domnule președinte, este conferință de presă?”, a întrebat Arion. Se pare că fostul primar al Hunedoarei nu avea răbdare și voia să plece cât mai repede din sală, că doar nu îl interesa pe el de problemele hunedorenilor.
Șeful județului i-a răspuns, însă, pe măsura tupeului consilierului județean: „Aici, cum e și normal, discutăm problemele cetățenilor. Dacă vă plictisesc, domnule Arion, care ați fost primarul municipiului Hunedoara, ați fost fost deputat, declar public că regret că am fost colegi în Parlament. Când să discut problemele acestea cu dumneavoastră, consilierii județeni, dacă dumneavoastră, domnule Arion, trei ani am lucrat împreună și nu ai venit o dată la mine în birou, să îmi spui problemele? Când rezolvi problemele, nu este bine! Când nu le spun, nu este bine! Du-te la Băsescu atunci! Sunt obligat să vă aduc la cunoștință problemele care sunt și, când aș putea mai bine, decât într-o ședință de Consiliu Județean? Să mi se reproșeze că aș face conferință de presă când vă aduc la cunoștință problemele… Ați luat tot ce a fost mai rău de la Băsescu! Dacă tot așa faceți, vă avertizez, sunteți pe cale de dispariție, precum capra neagră”. (A.N.)
Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…
Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…
Un bărbat de 34 de ani, din Petroșani, a fost reținut în urmă cu puțin…
Un bărbat de 53 de ani, din comuna Romos, a fost plasat sub protecția unui…
Ultimele patru zile au fost solicitante pentru echipajele de salvatori din cadrul ISU Hunedoara, care…