Expropiată
„Lucrările continuă în ritm susținut. Întreaga investiție este preconizată a se finaliza la începutul anului următor”, spune Bedea.
Edilul șef a mai spus că lucrările adiacente la cele două poduri de la Săulești sunt preconizate a se finaliza în perioada mai-iunie a acestui an, inclusiv realizarea unui sistem automat de drenaj a apei cu pompare și evacuare a acesteia. În luna aprilie vor demara lucrările de asfaltare a tronsonului de drum, adiacent podurilor (lucrările la terasament au fost finalizate”.
„Avem promisiunea președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, că în acest an demarează și vor fi finalizate lucrările de modernizare a întregului drum județean de la DN7 până la Săulești. De asemenea, lucrările la Gara CFR Simeria vor fi finalizate în acest an.
Pasarela nouă ce face legătura între str. Victoriei și str. Atelierului va fi finalizată cel târziu în luna septembrie a acestui an, când pasarela va fi dată în funcțiune. În ceea privește str. Victoriei (strada gării), de la noul centru de comandă (str. Ion Slavici până la str. 1 Decembrie), încercăm să găsim soluții pentru modernizarea în totalitate a acesteia, având în vedere că a fost expropiată Statului Român la Ministerul Transporturilor. Voi insista și voi face tot ceea ce îmi va sta în putință astfel încât, la momentul când va trebui să preluăm din nou această stradă în proprietatea orașului Simeria, acesta să fie deja modernizată și să aibă parcări noi. Am inițiat deja discuții în acest sens cu Ministerul Transporturilor, deoarece str. 1 Decembrie va fi modernizată complet în acest an prin proiectul pe fonduri europene unde vom construi și sensul giratoriu pe DN7”, a adăugat Iulius Bedea, primarul orașului Simeria. (A.N.)
O situație extrem de periculoasă pe autostrada A1 a fost sesizată ieri, în zona localității…
Astăzi am inaugurat un obiectiv important pentru comunitatea noastră: o creșă modernă, construită la standarde…
Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…
Povestesc gurile rele că un personaj din zona noastră a pățit exact ce a făcut…
Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…
V.F., din municipiul Petroșani Pentru că este implicat într-un dosar de loviri și violențe extrem…