Cochetă şi mereu cu zâmbetul pe buze, o bătrână din Deva cunoaşte unul dintre cele mai mari secrete ale omenirii şi anume, secretul longevităţii. După ce a fost martoră la schimbarea a trei regimuri politice şi a trecut peste două războaie mondiale, Maria Coloiu a sărbătorit de curând împlinirea vârstei de 100 de ani.
S-a născut în 20 septembrie 1911, în Valea Izei, de pe lângă Sighetu Marmaţiei. De-a lungul timpului, a terminat Şcoala de Pedagogie din Oradea, apoi o şcoală superioară de gospodărie, din Turnu Măgurele. O vreme a fost directoarea unei şcoli de la Negreşti-Oaş.
Prima dată a ajuns în Deva în 1940, când armata şi autorităţile maghiare au început cotropirea teritoriului românesc. „Nu am avut niciodată copii, căci soţul meu, Tiberiu, a murit după doar un an şi şapte luni de căsnicie. A murit ca un erou, în timpul războiului, pe frontul din Caucaz. Acolo a şi fost înmormântat”, a povestit Maria Coloiu. Femeia şi-a continuat viaţa rămânând în Deva, unde timp de 18 ani a lucrat ca inspector la Banca de Investiţii din municipiu. În prezent, îşi petrece timpul ca orice pensionar – de câte ori are ocazia joacă rummy şi zilnic, dezleagă integrame.
Apreciere şi recunoştinţă din partea primarului
Pentru a o felicita cu ocazia împlinirii acestei venerabile vârste, primarul Mircia Muntean i-a făcut, ieri, o vizită centenarei din Deva. „Vârsta de 100 de ani este o aspiraţie greu de cucerit pentru majoritatea dintre noi. Mă bucur că felicitările şi urările mele i-au adus zâmbetul pe buze acestei doamne minunate. Cu această ocazie, ne-a mărturisit şi secretul unei vieţi atât de lungi: cumpătarea şi calmul sunt cheia longevităţii”, a declarat primarul Mircia Muntean.
Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un angajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…
Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…
D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…
Oricine nu achită o factură, fie că e la curent, la gaz, la telefon, în…
Miercuri după amiază. Un telefon mă anunță că primarul comunei Băița, Damian Diniș, a murit.…
Magdalena Șerban Medicul de urgență este primul care evaluează pacientul, pune un diagnostic preliminar și…