Categories: EvenimentFlash

Violatori cu zâmbetul pe buze

Livia Botici

Trei tineri hunedoreni, acuzaţi că vara trecută au batjocorit o fată de 14 ani, violând-o, dar şi filmând-o în acelaşi timp, au fost prezentaţi ieri instanţei de la Tribunalul Hunedoara. Şedinţa de judecată s-a desfăşurat cu uşile închise, din cauză că minora a trebuit să depună mărturie.

„Vinovaţii să plătească“
Parcă neafectaţi de acuzaţiile care li se aduc, cei doi tineri arestaţi de la sfârşitul lunii ianuarie, dar şi cel care se află în libertate, au apărut la tribunal cu zâmbetul pe buze, singura diferenţă dintre ei fiind că Ciprian Brusturean (foto dreapta), de 30 de ani, şi Mihai Feier (foto stânga), de 20 de ani, erau legaţi unul de celălalt printr-o pereche de cătuşe. Un alt inculpat din dosar, Darius Mursa, verişorul victimei, nu a fost arestat la data comiterii infracţiunii, deoarece este minor, având doar 17 ani. Prezenţi la proces, părinţii fetei nu au dorit să facă nici o declaraţie, spunând doar că vor ca justiţia să-şi facă treaba şi cei vinovaţi să plătească. „A fost audiată partea vătămată, acesta fiind şi motivul pentru care şedinţa de judecată a fost strict secretă, dar şi având în vedere natura faptelor de care sunt acuzaţi cei trei bărbaţi. S-a hotărât un nou termen de judecată, care va avea loc în data de 12 mai 2010, pentru administrare de probe”, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.

Filmau violurile
Violurile la care a fost supusă minora se petreceau într-o pădure de la marginea municipiului Brad. Cei trei filmau actele de viol şi o şantajau pe victimă cu înregistrările. Scopul acestor ameninţări era ca fata să nu depună plângere, dar şi pentru a mai întreţine relaţii sexuale cu ei. Cu ocazia percheziţiei domiciliare, poliţiştii au găsit asupra celor trei telefoane mobile, pe care erau înregistrate scenele de viol. În casa lui Ciprian Brusturean a fost găsită şi o puşcă de vânătoare, confecţionată artizanal, dar şi muniţie. Tânărul de 30 de ani este astfel cercetat şi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiei. Cei trei bărbaţi riscă să stea după gratii până la 25 de ani.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

L-AȚI VĂZUT?

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în această dimineață, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la…

20 de ore ago

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

4 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

4 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

4 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

4 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

4 zile ago