Începând din această săptămână, vor fi reluate lucrările la drumurile judeţene care facilitează accesul la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia şi la Mănăstirea Prislop.
Conform informaţiilor furnizate de Adrian David, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, miercuri, 16 martie, muncitorii vor reveni pe cele două tronsoane pentru a finaliza lucrările începute anul trecut. În cazul drumului către cetatea dacică din munţii Orăştiei, proiectul a fost finalizat în cea mai mare parte, dar a mai rămas de executat aproximativ 4,5 la sută din acesta. Valoarea totală a investiţiei este de peste 18 milioane de lei, din care 600.000 lei vor fi achitaţi de către CJ Hunedoara, din cauza faptului că lucrările nu s-au încheiat la termenul stabilit iniţial.
Anul trecut, doar şapte la sută din proiectul de modernizare a drumului de la Prislop a fost executat. Practic, au început lucrările în Silvaşu de Jos şi s-a pregătit terenul pentru continuarea lor până la Mănăstirea Prislop. Termenul de finalizare este 31 decembrie a.c.. iar valoarea totală a investiţiei ajunge la opt milioane de lei.
Vorbesc cârcotașii prin târg că un edil din zonă face bani pe ultima sută de…
Corneliu Birtok-Băneasă, de la Asociația Corneliu Group Pentru că Asociația pe care o conduce participă…
A.S., din municipiul Deva Pentru că a fost acuzat că și-a snopit în bătaie nevasta.
În ultima perioadă au apărut tot felul de informații, false, cum că stadionul de la…
Bătăușul în vârstă de 47 de ani a fost condamnat la aproape doi ani de…
Escrocii, sub pretextul că verifică instalația de gaze, au plecat din locuința hunedorencei cu 22.000…