Se reabilitează biserica ortodoxă din satul Totia

În comuna Băcia au demarat recent lucrările de reabilitare a bisericii ortodoxe din satul Totia. Lucrările constau în refacerea turnului bisericii şi schimbarea acoperişului acesteia.
Reabilitarea era absolut necesară, susţin cei din conducerea comunei. Astfel, a fost construit un turn nou, iar ţiglele vechi au fost date jos şi vor fi înlocuite toate laţurile, iar edificiul va fi acoperit cu ţiglă nouă. De asemenea, în faţa bisericii se va construi un pridvor acoperit pentru lumânări, unde se va putea pune o masă pentru ţinerea unor parastase.
Primarul din Băcia, Florin Alba, i-a mobilizat pe cetăţenii din satul Totia, pe angajaţi ai instituţiei, dar şi pe aleşii locali, care au format un adevărat lanţ uman pentru transportul ţiglei de jos din drum până la baza lăcaşului. Primarul a fost iniţiatorul proiectului de reabilitare a bisericii ortodoxe din satul Totia. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Municipiul Deva consolidează dialogul și oportunitățile de colaborare cu Republica Austria

Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus a primit astăzi, 29 septembrie 2026, vizita Excelenței…

29 de minute ago

Primăria Municipiului Deva și serviciile de specialitate continuă acțiunile de igienizare și trasare a locurilor de parcare

Primăria Municipiului Deva, prin Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat, Serviciul Public de Întreținere și…

35 de minute ago

Complexul Aqualand Deva rămâne temporar închis pentru lucrări de mentenanță și modernizare

Primăria Municipiului Deva și Serviciul Baze Agrement informează cetățenii că, Aqualand Deva rămâne temporar închis,…

36 de minute ago

Cât îl costă pe un hunedorean să își pregătească locuința pentru iarnă

Primele zile reci vin de obicei cu același semnal pentru proprietarii de locuințe: e timpul…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar des­cur­căreț a trans­for­mat bi­roul…

19 ore ago

Bulina albă

Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…

19 ore ago