Interimatul subprefectului Marius Szabo (foto) a expirat. Astăzi, se împlinesc exact şase luni de la numirea lui în funcţie. Executivul va trebui să ia o decizie în ceea ce-l priveşte pe subprefectul judeţului Hunedoara.
Marius Szabo a fost numit în funcţia de subprefect în şedinţa de Guvern din data de 6 aprilie, până atunci, ocupând postul de director adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Hunedoara. Până acum, caracterul interimar al numirii sale nu a fost modificat. În plus, el nu s-a prezentat nici la examenul de atestare ca înalt funcţionar public. Legislaţia în vigoare spune că acest examen poate fi susţinut în cel mult şase luni de la numirea în funcţie, practic, acelaşi termen ca şi interimatul funcţiei. Un simplu calcul matematic relevă faptul că astăzi, perioada de interimat va expira, iar decizia se află în curtea Guvernului. „Guvernul are posibilitatea să prelungească numirea în funcţie. Dar până astăzi, nu am primit nimic în acest sens”, a declarat, ieri, prefectul de Hunedoara, Attila Dezsi. El spune că nu s-a vorbit nici despre o altă nominalizare, dar, conform surselor noastre, deja sunt trei potenţiali candidaţi pentru fotoliul de subprefect.
Nici PDL Hunedoara, căruia îi revine de drept acest post, nu vorbeşte despre o posibilă intenţie de schimbare a lui Marius Szabo. „PDL joacă cinstit. Acesta este un post de înalt funcţionar public, iar decizia aparţine Guvernului şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, pe care noi o respectăm”, a declarat preşedintele PDL Hunedoara, Dorin Gligor. Cât priveşte faptul că nici actualul subprefect nu a susţinut examenul de atestare ca înalt funcţionar public, Gligor a precizat că acestea se organizează periodic şi, probabil, acesta nu a prins o astfel de perioadă.
Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…
La sosirea echipajelor de stingere întreaga locuință era cuprinsă de un fum dens, iar focul…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…
În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…
Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…