Subprefectul de Hunedoara, Marius Szabo (foto), ar putea ieşi la pensie din această funcţie, deşi a fost numit provizoriu pe post.
Deşi au trecut şase luni de când deţine această funcţie, Marius Szabo este, deocamdată, salvat de modificările legislative. Astfel, conform modificărilor aduse Legii nr. 188, în mod excepţional, înalţii funcţionari publici rămân pe post, chiar şi provizoriu, până la revocarea hotărârii de guvern prin care au fost puşi în acea funcţie. Marius Szabo a fost numit subprefect în şedinţa de guvern din data de 6 aprilie, până atunci ocupând postul de director adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Hunedoara. Până în prezent, caracterul interimar al numirii sale nu a fost modificat. (C. Cosman)
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…