Se dă start proiectului de 90 de milioane de euro în Valea Jiului

Apa Serv Valea Jiului dă startul proiectului în urma căruia, în sudul judeţului, vor ajunge 90 de milioane de euro din fonduri europene.
Operatorul de apă şi canal din Valea Jiului va semna, vineri, la Petroşani, contractul de finanţare pentru proiectul European ”Reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare din Valea Jiului”. La eveniment participă şi ministrul Fodurilor Europene, Rovana Plumb, iar Apa Serv Valea Jiului devine primul operator din România care semnează un proiect de infrastructură mare pe exerciţiul financiar 2014-2020.
„Proiectul acesta dă startul unor investiţii semnificative pentru toate localităţile Văii Jiului. Este foarte important să amintim că se semnează «la purtător», adică la noi acasă, în Valea Jiului, chiar de ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb. Proiectul aduce Văii Jiului fonduri în valoare totală de 90 de milioane de euro şi vreau să le mulţumesc tuturor colegilor mei de la Apa Serv care, printr-un efort absolut remarcabil, au făcut posibil ca noi să putem aplica pe acest program de finanţare şi, în plus, să fim primul operator din România care are acces la fondurile alocate ţării noastre pe acest domeniu major de activitate”, a declarat Costel Avram (foto), directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

UN GEST DE ONESTITATE CARE MERITĂ APRECIAT – EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…

15 ore ago

Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…

15 ore ago

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

2 zile ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

2 zile ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

2 zile ago

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

2 zile ago